Home Sport Mircea Rednic: -La mine nu exista titulari sau rezerve-

Mircea Rednic: -La mine nu exista titulari sau rezerve-

DISTRIBUIŢI

Antrenorul echipei Dinamo, Mircea Rednic, declară că se mandreşte cu lotul său de jucători şi că din punctul său de vedere nu există titulari sau rezerve în vestiarul echipei din Ştefan cel Mare. -Am două echipe, dar nu ştiu pe care s-o folosesc mai întai. Nu mă interesează ce spun contracandidatele. Principalul meu ţel este să termin acest turneu fără jucători accidentaţi şi să dau posibilitatea tuturor elevilor mei să evolueze cam acelaşi număr de minute. Încă nu m-am edificat în privinţa primei echipe. La mine nu există titulari, nu există rezerve!-, a declarat antrenorul campioanei. Aflată în turneu de pregătire în Austria, Dinamo a trecut la pas de amatorii de la Bischofshofen (9-1).

Vrea victorii şi în partidele amicale

La finalul partidei cu Bischofshofen, -Puriul- a mărturisit şi care este una dintre devizele sale după care se ghidează în viaţa de antrenor: îl interesează victoria în absolut orice partidă. -Eu sunt comunist! Vreau să bat peste tot, în orice meci, chiar şi amical! Vreau să caştig toate trofeele. Mă bucură scorul, am făcut spectacol!-

Primul obiectiv, Supercupa

-Cainii- şi-au fixat şi primul obiectiv important după venirea din cantonament, caştigarea Supercupei Romaniei, într-o partidă în care Dinamo va întalni pe rivala Rapid. Episodul Ze Kalanga este unul închis din punctul de vedere al tehnicianului din -Groapă-, acesta declarand că angolezul l-a uimit prin lipsa de respect pe care a arătat-o faţă de el şi faţă de coechipierii săi prin lipsa repetată de la antrenamente. -Nu pot decat să mă sancţionez pe mine, că eu l-am adus. M-a dezamăgit prin lipsa de respect faţă de mine şi de colegii săi. Degeaba are calităţi, dacă nu are minte-, a concluzionat Rednic.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.