Home Actualitate Un fotbalist de la Petrolul Ploiești a fost bătut de oamenii lui...

Un fotbalist de la Petrolul Ploiești a fost bătut de oamenii lui Radu Mazăre

DISTRIBUIŢI

Atacantul tunisian al echipei Petrolul Ploiești, Younes Hamza, a declarat că a avut, luni, la Mamaia, o altercație verbală cu primarul municipiului Constanța, Radu Mazăre, fiind lovit apoi de gărzile de corp ale edilului, informează digisport.ro. />"Eram la Mamaia, la plajă. Eram în apă cu un ski jet, iar primarul Radu Mazăre era să intre mine, făcea parasailing. L-am evitat. A început să mă insulte. I-am răspuns, iar când am ieșit din mare, doi oameni de securitate au venit și au început să mă lovească. M-a frapat! Mi-au umflat ochiul și am puncte de sutură. Am chemat poliția, că nu suntem animale și îmi voi chema și avocatul, ca să fac plângere. Nu e normal așa ceva, suntem într-o țară europeană. Toată lumea mi-a spus că sunt oamenii primarului. Mi-au spus că degeaba chem poliția, fiindcă nu vor face nimic. Îmi voi scoate certificat medical și voi face plângere", a spus, luni, Hamza, adăugând că nu mai vede bine cu ochiul drept.
Antrenorul Petrolului, Cosmin Contra, a declarat că jucătorul va primi sprijinul clubului, dacă se confirmă versiunea lui.
Primarul municipiului Constanța, Radu Mazăre, a declarat, luni, într-o emisiune televizată, că a fost foarte aproape să fie lovit cu skijetul de fotbalistul Younes Hamza, în timp ce era în largul coastei de la Mamaia cu un kite, fiind înjurat apoi în limba română de jucătorul tunisian al Petrolului.
Întrebat dacă gărzile sale de corp l-au bătut pe Hamza, Mazăre a răspuns că nu știe ce a făcut "domnul fotbalist-agresiv" după ce a ieșit din apă. "Nu știu dacă l-au bătut doi oameni. Eu am ieșit la mal speriat că era un nebun care vrea să dea peste mine. Eu nu sunt un tip agresiv de felul meu și nici arogant. După cum a fost cu mine domnul fotbalist, să îmi rupă picioarele cu skijetul, era drogat probabil. Eu făceam sport", a precizat Mazăre.
Edilul a adăugat că se gândește să interzică skijeturile în stațiunea Mamaia: "Pentru asta, mă gândesc chiar să le interzic skijeturile în Mamaia, după cum e în toată lumea".

Olga Dumitrescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.