Home Social Strazile si fondul imobiliar, destinatie necunoscuta

Strazile si fondul imobiliar, destinatie necunoscuta

DISTRIBUIŢI

Ieri, judecatorii Curtii Supreme de Justitie urmau sa se pronunte referitor la contestatia depusa de primarul general, Traian Basescu, impotriva hotararilor CGMB, prin care Administratia Strazilor (AS) si Administratia Fondului Imobiliar (AFI) treceau de sub tutela municipalitatii in -ograda- primariilor de sector.


Tot ieri, procurorul general al Romaniei, Joita Tanase, solicitase un recurs in interesul legii, pentru stabilirea unei practici unitare in privinta posibilitatii primarilor de a ataca in instanta hotararile Consiliului local. Stiut fiind ca Parchetul sustine ca primarii nu au calitate procesuala activa pentru a contesta hotararile de consiliu. Cu o saptamana in urma, presedintele Romaniei, Ion Iliescu, afirmase, in cursul medierii dintre primarul general, pe de o parte, si consiliul general si primarii de sector, de cealalta parte, ca singurul care poate contesta in instanta hotararile votate de CGMB este prefectul. Acesta a fost si motivul invocat de aparatorii consiliului, cand la penultimul termen au ridicat aceasta exceptie. Dupa discutiile de joi de la Palatul Victoria dintre primarul Basescu si premierul Adrian Nastase, s-a convenit ca strazile, fondul imobiliar si cainii vagabonzi sa se intoarca sub autoritatea Primariei Capitalei. Intortocheate sunt caile politichiei. Cum ar fi daca instanta va da castig de cauza CGMB, ca miercuri, caci sedinta de consiliu de luni a fost impinsa cu doua zile, pentru inevitabilele si interminabilele discutii de culise, consilierii PSD sa voteze trecerea celor trei directii inapoi la municipalitate. Dupa ce cu chin, strigaturi, scandaluri au incercat atingerea scopului – descentralizarea catre sectoare. Dar daca-i ordin… cu placere! Si uite asa, dupa -facaturi- politicianiste, putem conchide ca toate acele sedinte, si nu putine, in care s-a tras de os, s-au dovedit a fi pierderi inutile de timp, cand Bucurestiul agonizeaza din mai toate punctele de vedere. Cat despre credibilitatea si verticalitatea alesilor locali…

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.