Home Actualitate Deputatul Cărare a tăiat conductele de termoficare ale Vasluiului pentru că-i împiedicau...

Deputatul Cărare a tăiat conductele de termoficare ale Vasluiului pentru că-i împiedicau afacerea

DISTRIBUIŢI

Vasluienii riscă să tremure în apartamente la iarnă

Ziarul „Curentul“ a primit la redacție mai multe sesizări din partea cititorilor noștri din Vaslui în care aceștia se plång de o situație extrem de gravă care le-ar putea transforma casele la iarnă în frigidere. Mai grav este că autoritățile locale habar nu au ce se petrece în propria ogradă și lasă de înțeles că tot ce mișcă în Vaslui se rezolvă la nivel local înalt, la mica înțelegere între ștabii locului. Protagonistul acestui scenariu de coșmar pentru vasluieni, care ar putea tremura serios la iarnă, este chiar deputatul PDL de Vaslui, Viorel Cărare, care, în paralel cu activitatea politică, deține service-ul auto MIRA Euroserv, situat la marginea Vasluiului. Supărat că  țevile de termoficare de la CET Vaslui treceau prin fața atelierului auto pe care îl deține, împiedicånd astfel intrarea TIR-urilor la dânsul în service, deputatul a găsit de cuviință, pentru a rezolva această problemă stringentă de ordin material pentru propria afacere, să taie conductele aeriene ale CET-ului. Nonșalant , deputatul Viorel Cărare a declarat pentru „Curentul“ că pentru decupajul urban al țevilor care îi deranjau business-ul a avut aprobarea verbală a directorului CET Vaslui. „Nu am avut o aprobare scrisă, dar am avut acordul verbal al directorului CET“, ne-a spus Cărare.
Parlamentarul ne-a mai declarat că se va angaja în cel mai scurt timp să repare acest segment de conductă pe care l-a stricat și că țevile vor fi trase de acum încolo în subteran, iar costurile pentru toate aceste lucrări le va suporta din buzunarul proriu. „Le pun (țevile – n.r.) pe cheltuiala mea, nici nu se pune problema. Toate lucrările durează o săptămână, iar până la 1 octombrie totul va fi funcțional“, a mai spus Cărare. Fără planuri, fără autorizație, totul la mica înțelegere, ca și cum domeniul public al orașului ar fi propria sa moșie. Harnic nevoie mare, deputatul ne-a mai spus că de săptămâna viitoare se va apuca de lucru la instalarea în subteran a acelor conducte. El a mai adăugat că la mijloc este doar o neînțelegere și că i s-a promis că primarul Vasluiului, pesedistul Vasile Pavăl, va fi informat despre acest lucru. „Lucrările se vor finaliza până la sfârșitul lunii. Încep săptămâna viitoare. Primarul a fost supărat pe bună dreptate, trebuia informat“, s-a confesat Cărare, recunoscând astfel că tăierea conductelor a fost făcută fără niciun fel de aprobare din partea autorităților. Potrivit informațiilor noastre, miezul conductelor a fost deja vândut unor țigani din Bârlad, chiar de către deputatul Cărare.

Pe cărările infracțiunii

Am dorit să aflăm și noi la ce tip de infracțiune se încadrează această tăiere de țevi ale conductei de termoficare din orașul Vaslui, fără o autorizație scrisă din partea autorităților locale. Purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Mihaela Straub, a declarat, pentru ziarul „Curentul“, că nu a primit nicio reclamație din partea CET Vaslui sau din partea Primăriei, astfel încât poliția nu a întreprins nicio acțiune în acest sens. „Țevile aparțin cuiva, dacă această persoană nu ne-a sesizat, nu putem acționa în consecință“, ne-a spus Straub. Potrivit Codului Penal, „dacă bunul este proprietate privată, cu excepția cazului când acesta este în întregime sau în parte al statului, acțiunea pentru fapta prevăzută se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate“. Cum CET Vaslui este încă proprietatea statului, autoritățile ar fi trebuit să se sesizeze în această cauză. Poliția din Vaslui a preferat tactica struțului, cântându-i astfel în strună deputatului Cărare. Conform surselor juridice consultate de „Curentul“, fapta lui Cărare este pedepsită de Codul Penal, la articolul 217, aliniatul 3, cu închisoarea de la 1 la 10 ani.

Prefectul de Vaslui: „Poate dacă mai au și un săpun se mai spală și ei“

Contactat de ziarul „Curentul“ pentru a primi o poziție oficială din partea Prefecturii Vaslui pe acest subiect, reporterul nostru a primit un răspuns stupefiant: „Oricum toată lumea are centrale proprii de apartament, iar dacă mai au și un săpun poate se mai spală și ei (vasluienii – n.r.)“, ne-a declarat prefectul Vasluiului, Levente Csaba Szekely, medic veterinar ca formație. Cu late cuvinte, vasluienii care au „onoarea“ să-l aibă prefect pe acest udemerist de pripas nu sunt altceva decât niște „nespălați“, care ar trebui să facă mai des cunoștință cu apa și săpunul. Szekely ne-a mai spus că a luat la cunoștință că se fac „prostii“, iar din informațiile pe care le deține, această tăiere a conductelor s-a făcut cu acordul Primăriei. Evident, habar nu avea că nu exista niciun acord din partea Primăriei, deoarece Cărare nici măcar nu-l ceruse. Oficialul vasluian a continuat să ne ofere declarații șocante spunând că acea conductă care a fost tăiată oricum nu este de folos vasluienilor în condițiile în care „toți au centrale proprii de apartament“. Pentru aceste afirmații aberante, îl întrebăm și noi pe domnul prefect ce rost mai are atunci CET Vaslui. Poate ar trebui desființat, deoarece vasluienii sunt toți, în viziunea sa, proprietari de imobile cu centrale propii de apartament.
Prefectul Levente Szekely recidivează cu declarațiile sale defăimătoare la adresa vasluienilor, deoarece, în 29 martie 2010, declara: „Casa cade, gardul cade, toți se uită la filme porno la televizor, fac copii pe care îi cresc cu alocațiile de la stat. Acești oameni nu mai au un obiectiv, trăiesc de pe azi pe måine. Foarte ușor ar putea să facă un solar, să planteze semințe și în primăvară să våndă ridichi și ceapă pentru a cåștiga bani. S-au învățat să ceară ani la rånd, însă capitalismul este dur și trebuie să facem ceva. De cånd sunt prefect, am umblat prin Vaslui și am văzut că prima grijă a majorității beneficiarilor Legii 416/2001 este să onoreze caiețelul de la cråșme și să-și instaleze antene parabolice“.
Și, ca să creionăm portretul final al „competentului“ prefect de Vaslui, Levente Csaba Szekely, trebuie să precizăm că vreme de trei ore domnia sa a fost ieri plecat la masă, conform spuselor secretarei domniei sale, semn că interesul său pentru treburile obștei este la fel de mare ca și cel pentru o friptură bine făcută.

Ședință din zori și până-n noapte

În încercarea de a-l contacta și pe primarul Vasluiului, Vasile Pavăl, ne-am lovit pe tot parcursul zilei de ieri de scuza convenabilă a secretarei sale: „E în ședință!“. La câte ședințe face zilnic domnul primar, ar trebui ca lucrurile să meargă ca unse în gospodăria sa, în schimb situația administrativă este jalnică și nimeni nu pare să vrea să își asume responsabilitatea în prag de iarnă, când mii de vasluieni sunt în pericol să înghețe în casele lor pentru propășirea afacerilor domnului deputat.  Ședințele prelungite ale primarului și refuzul dialogului cu presa ar putea fi explicate de faptul că lucrările de tăiere a conductelor s-au desfășurat sub paza Poliției Comunitare, iar macaraua folosită aparține Gazcom, societatea locală de salubritate aflată în subordinea Primăriei.

Termica nu se închide!… se transformă

Sub titlul „Termica nu se închide!“, Primăria Vaslui își anunță plătitorii de taxe că CET Vaslui nu își va opri activitatea și că șapte centrale sunt încă funcționabile (patru centrale de cvartal – 13 Decembrie, Dimitrie Bolintineanu, Confecții și Piața Vidin – și trei centrale de bloc). „Cele 2400 de apartamente branșate la centralele de cvartal, respectiv de bloc, vor avea agent termic și apă caldă și în iarna 2010-2011“, asigură Primăria Vaslui, în condițiile în care stă cu țevile tăiate de către deputatul Cărare. „Asigurăm cetățenii că, atât timp cât există abonați, furnizarea în sistem centralizat a agentului termic și apei calde menajere nu se va sista în municipiul Vaslui“, ne mai anunță biroul de presă al edilului din Vaslui, în ciuda declarației prefectului habarnist. Situația tragico-comică din Vaslui din această piesă de teatru absurd nu poate fi decât în detrimentul vasluienilor care riscă să înghețe în propriile locuințe din cauza unui deputat care dorește ca afacerea să îi prospere, unui primar iresponsabil ajutat de un prefect incapabil și indolent, dar și a unor manageri de CET extrem de nepricepuți. Le urăm cetățenilor Vasluiului o iarnă cât mai ușoară și multă căldură… în calorifere!

{flv}2010-09-17-tevi{/flv}

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.