Tot mai mulți hotelieri vor să își afilieze unitățile la mărcile internaționale, însă 99% dintre proiecte sunt respinse pentru că nu respectă standardele de brand, în special cele pentru siguranța clienților, a angajaților și a activului.
„Am primit de la hotelieri foarte multe cereri pentru afiliere, în special în această perioadă, dar 99% din proiecte nu pot fi afiliate din cauza modului în care au fost proiectate și construite proprietățile. Acestea nu respectă standardele internaționale ale brandurilor. Pentru majoritatea hotelurilor nu se mai poate face afilierea deoarece costurile pentru reconversie sunt mari și nu rentează“, a declarat Tinu Sebeșanu, director firmă de consultanță, citat de Mediafax. Potrivit acestuia, dintre condițiile principale ale procesului de afiliere fac parte locația, numărul de camere, facilitățile și spațiile comune.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















