
Ministerul Transporturilor are din nou de suferit din cauza USL-ului care nu este din nou în stare să ofere o candidatură care să întâlnească consens nici măcar în sânul Uniunii. Premierul Victor Ponta nu este de acord cu propunerea ca Nini Săpunaru să preia postul de ministru al Transporturilor și i-a cerut președintelui PNL, Crin Antonescu, o altă nominalizare pentru acest portofoliu, au declarat surse politice din interiorul PSD. "Premierul a transmis președintelui PNL că nu este de acord ca Nini Săpunaru să preia funcția de ministru al Transporturilor și a cerut o altă nominalizare", au declarat sursele citate. Ponta a evitat încă de joi seară să dea un răspuns tranșant în privința nominalizării PNL pentru acest portofoliu. Deputatul PNL Nini Săpunaru a declarat, joi seară, că a fost sunat și întrebat dacă acceptă propunerea președintelui PNL, Crin Antonescu, de a prelua postul de ministru al Transporturilor, spunând că a fost de acord și că a fost autorizat să anunțe acest lucru. El a spus, într-o intervenție la Realitatea TV, că este onorat de această propunere. "Am fost sunat și am fost întrebat dacă aș accepta o propunere din partea dânsului (a lui Crin Antonescu – n.r.), propunere către Biroul Permanent Național, pentru funcția de ministru al Transporturilor. Am acceptat, sunt onorat de propunere, mai mult de atât nu am ce să comentez decât că voi aștepta decizia partidului de duminică. (…) E doar propunerea domnului președinte Crin Antonescu, propunere către BPN, urmează ca dânșii (membrii forului de conducere al partidului – n.r.) să mă voteze sau nu pentru această candidatură", a spus Săpunaru. Întrebat dacă se așteaptă să fie confirmat în această funcție de către șeful statului, în cazul în care propunerea va avea girul USL și va fi înaintată președintelui, Nini Săpunaru a răspuns: "Dânsul, după părerea mea, are posibilitatea să nu mă confirme și după aceea va confirma următorul propus de către primul ministru. Există și această posibilitate. A mai făcut-o, cu motive întemeiate sau neîntemeiate, nu e niciun fel de problemă". "Nu am bătut din pinteni, nu am solicitat această funcție, nu-i o chestiune ușoară, știu la ce mă înham și nu e o mare nenorocire dacă nu sunt acceptat", a adăugat Săpunaru.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















