Acasă Actualitate ?ê?£eful statului acuză Guvernul că le pune bețe-n roate agricultorilor în favoarea...

?ê?£eful statului acuză Guvernul că le pune bețe-n roate agricultorilor în favoarea speculanților străini

DISTRIBUIȚI

Liderul de la Cotroceni, Traian Băsescu, reproșează Executivului lipsa de interes pentru agricultorii români care cad astfel pradă unor interese de la nivelul mult mai înalt. El a spus că Guvernul are "o mare responsabilitate în sabotarea agricultorului român anul acesta", el menționând că îi este cunoscut faptul că, deși producția este mare, producătorii nu pot beneficia de certificatele de depozit. "Anul trecut am avut un an agricol destul de prost, iar anul acesta, cu o producție foarte mare, cel puțin la grâu, secară, orz, rapiță, agricultorii vor încasa urmare a lipsei certificatelor de depozit cel mult cât au încasat anul trecut, într-un an foarte prost. Deci mi se pare strigător la cer", a afirmat Băsescu, în discursul rostit cu ocazia participării la "Ziua Cercetării Procera".
"Ar fi fost cu totul alta capacitatea de negociere a producătorilor agricoli români dacă Guvernul nu ar fi desființat certificatele de depozit", a mai susținut Băsescu.

Achizitorii fac ce vor cu producătorii

El a arătat că, dacă producătorii și-ar fi lăsat producția în depozite și ar fi luat credite de la bănci în baza acelor certificate, nu ar fi rămas "dezarmați" în fața achizitorilor.
"Neasigurând la fondul de garantare resursele necesare pentru emiterea certificatelor de depozit, Guvernul i-a lăsat pe producătorii agricoli români dezarmați în fața achizitorilor de producție agricolă. Eu, ca om care privește cu atenție la acest sector, nu pot să spun decât: ori este proastă guvernare, ori ministrul Agriculturii, care trebuia să îl informeze pe premier despre consecințele desființării certficatelor de depozit, a vrut să îi favorizeze pe achizitori. (…) Cred că este o greșeală și îmi pare rău că trebuie să o spun public: Guvernul are o mare responsabilitate în sabotarea agricultorului român anul acesta. Nu mai vorbim și de subvenția la motorină!", a susținut Băsescu.

Prada ușoară pentru „bijnițarii de cereale” externi

?ê?£eful statului a afirmat că sunt 4-5 mari firme străine care domină piața achizițiilor de cereale și a afirmat că acest lucru ar trebui cercetat de Consiliul Concurenței, pentru că diferențele între prețurile de achiziție sunt foarte mici, de un euro la tona de grâu."Mi-este cunoscută marea problemă a producătorilor agricoli, anume aceea că, deși avem o producție foarte mare, anul acesta agricultorii nu pot beneficia de certificatele de depozit, ceea ce i-a obligat și-i obligă să vândă acum producția de grâu, în condițiile în care doar patru-cinci firme străine fac achizițiile și mă tem că le fac și oarecum concertat. Adică pare a fi un lucru de care să se ocupe puțin Consiliul Concurenței. Diferențele de achiziții sunt de un euro de ici colo, chiar din același siloz se achiziționează la un euro diferență, indiferent care este firma din cei cinci mari jucători străini de pe piața românească. Mă uitam la un lucru care aproape m-a revoltat. Am văzut achiziție de grâu cu 650-675 de lei pe tonă, ceea ce înseamnă cam 147 de euro pe tonă, vândută în Egipt cu 197 de euro pe tonă. (…) Oare această cartelizare nu ar trebui observată și de Guvern și de Consiliul Concurenței? 50 de euro diferență la tonă între achiziție și vânzare pe piața egipteană", a spus Băsescu. Președintele Băsescu a mai arătat că Guvernul ar fi trebuit să aibă în vedere din timp necesitatea acordării în această vară a certificatelor de depozit, pentru că era previzibil încă din prima parte a anului că recolta va fi bună, la fel ca și în țările vecine, Ucraina, Rusia, Bulgaria, Ungaria, care sunt și ele exportatoare de cereale. "Era previzibil că va fi o producție mai bună și în România, și Ucraina, Rusia, Bulgaria și Ungaria, era previzibil că va fi presiune pe prețul de achiziție", a mai spus președintele.

Dragoș Stănculescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.