
Fostul ministru al Finanțelor, Sebastian Vlădescu, consideră că anul viitor nu ar mai trebui să existe „surprize“ fiscale precum ajustări suplimentare în sectorul bugetar, cu condiția să nu aibă loc evenimente grave în economia globală și vor fi menținuți principalii parametri macroeconomici.
„Din punctul meu de vedere, în anul 2011 nu ar mai trebui să existe surprize în condițiile în care în economia globală nu se întåmplă nimic grav. Și cånd mă refer la grav primul și cel mai grav lucru care ar putea să se întåmple ar fi o criză a datoriilor publice“, spus Vlădescu la o emisiune TV.
Vlădescu a precizat că pentru a nu avea nici majorări de taxe și nici ajustări în sectorul bugetar sau cel al cheltuielilor sociale este necesară menținerea ajustărilor deja efectuate, limitarea cheltuielilor salariale la 39 miliarde de lei și înghețarea pensiilor, inclusiv anul viitor, la nivelul anului 2010. Fostul ministru de Finanțe crede că un lucru ar trebui în continuare „neapărat făcut“, respectiv plata de contribuții către sistemul de sănătate de către toți romånii, indiferent cåt de mic este venitul.
„Chiar dacă are un venit de 100 de lei poate să dea 5,5 lei pentru sistemul de sănătate pentru că este o zonă în care Romånia trebuie să evolueze“, a arătat Vlădescu.
Reluarea creșterii depinde de fluxuri externe
Vlădescu a explicat că Romånia nu poate crește fără aportul fluxurilor externe și a investițiilor străine, dar acest proces necesită recåștigarea încrederii, un proces dificil.
„Nu cred că în momentul de față există un program de relansare obiectiv al Romåniei. Se poate discuta foarte mult, dar relansarea presupune cåteva lucruri care țin puțin de ceea ce face Romånia pentru că creșterea economică a Romåniei a depins foarte mult de fluxurile externe. Fără fluxuri externe Romånia nu poate să crească, iar în momentul de față ceea ce trebuie să facă Romånia este să creeze condițiile necesare pentru ca aceste fluxuri să se redeschidă către Romånia pentru ca investițiile directe să revină în Romånia pentru că acest proces este un proces de recåștigare a încrederii, care nu este ușor“, a spus Vlădescu. Fostul ministru a mai spus că Romånia va înregistra o creștere economică nesemnificativ anul viitor, de cel mult 1%. Vlădescu a fost remaniat la începutul lunii septembrie, alături de alți cinci miniștri.
TVA nu va fi redusă în următorii trei ani
Vlădescu apreciază că TVA nu va putea fi redusă, cel puțin în următorii trei ani, indiferent cine va guverna, iar singura modalitate pentru a diminua nivelul actual de 24% este introducerea unui sistem cu cote progresive, discuția fiind însă exclusă politic.
„Părerea mea e că nu. Cel puțin la un nivel de așteptare rezonabilă de ordinul anilor nu. Nu știu să fac prognoze peste cinci ani sau 10 ani. Eu nu cred că TVA, indiferent cine va guverna Romånia în următorii trei ani, va putea să reducă TVA“, a spus Vlădescu, întrebat dacă TVA va reveni vredată la 19%.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















