Proaspăt instalată la Ministerul Transporturilor, dna Ramona Mănescu a mărturisit cu sinceritate dezarmantă că n-a mai mers cu trenul de zece ani iar cu metroul n-a mai mers din studenție. Normal, în ultimii a mers cu avionul (la Bruxelles) și cu partidul – cel mai rapid mijloc de locomoție din România. ?ê?£i de-acum va avea parte de avion căci dl. Ponta a anunțat că va cumpăra o aeronavă oficială „pentru președinte, premier, președinții Camerelor, miniștri”. Firește, pe rând, nu toți deodată. Asta înseamnă că i-ar veni și dlui Băsescu rândul o dată la douăzeci de zboruri. În fine, să vedem cine zboară mai repede. Întâlnindu-se și cu corpul diplomatic, premierul a anunțat că va restabili cele 250 de pensii scăzute (de recalcularea Boc) la nivelul anterior „după modelul pensiilor militare” – unde doar 10% simțiseră diminuarea căci restul fuseseră mărite zdravăn chiar de dl. Boc.
Dl. Ponta a dat astfel satisfacție câtorva sute de pensionari speciali (care oricum n-o duceau rău) periclitând sistemul de pensii care, potrivit specialiștilor, în 20 de ani se va prăbuși. Asta dacă nu-l bagă dl. Ponta în insolvență mai repede. ?ê?£i ajutoarele de stat pentru IMM-uri (o idee bună!) din programul „minimus” au fost din păcate dirijate tot către firme speciale. Deschis la 8,30 programul online s-a blocat devenind inaccesibil pentru ca după cinci minute să anunțe epuizarea înscrierilor. Ministerul de Finanțe a declarat inițial că procedura a fost corectă dar apoi s-a simțit și a anulat-o. Minima moralia, ce naiba! Nici la amărâtele de IMM-uri nu vă abțineți de la fraude? ?ê?£i pe urmă vă plângeți că are DNA ceva cu voi. Chiar și dna Renate Weber a preluat maneaua lui Crin: „oamenii din PNL, ținte pentru DNA”, vai și-amar de mita mea. Sau, cum cântau niște ținte mai vechi: tot ce-am câștigat cu gura, mi-a luat procuratura. Cântăreț al trecutului său de beizadea, deputatul Mădălin Voicu s-a declarat atât de scârbit de circul „regilor” Cioabă încât va iniția, „ca țigan”, o lege pentru interzicerea titlurilor regale la romi. Să le ia! Ei le-au dat – dl. Iliescu și cei din cortul său prezidențial –, ei să le ia. Dacă mai pot. Căci romii s-au învățat la titluri regale. Încă n-au dat de gustul titlului de doctor care face furori la români. Dl. Ponta a și plagiat pentru el. În aceeași serie de retrageri, dna Corina Crețu a cerut retragerea decorației „Steaua României” a lui Tokes. Corect! Pentru ce merite a primit însă dna Crețu „Steaua României” de la Ilici, doar Colin Powell știe.
Tia ?ê?£erbănescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















