
După ce a declanșat un scandal de-a dreptul caragialesc la votul legii pensiilor lansând acuzații dure de fraudă și furt la vot la adresa președintelui Camerei Deputaților, Roberta Anastase, liderul PSD, Victor Ponta, a încercat în aceste zile să mute scandalul înspre Cotroceni, nefiind capabil să dea o replică temeinică la afirmațiile șefului statului în privința persoanei sale. „Omul ăsta (n.r. – Victor Ponta) a venit preș la mine, la mine în birou, acest Victor Ponta, cum au făcut-o și alții. Mă întreba: m-ați putea sprijini la competiția pentru alegerile de la Primăria Capitalei? Răspunsul meu a fost: nu, că nu ai șanse, vezi-ți de treabă, Victor Ponta!“, a afirmat președintele la postul B1 TV. În fața unei asemenea ofensive, președintele PSD a scos la repezeală diversiunea suspendării șefului statului în eventualitatea în care Băsescu va promulga legea pensiilor, uitând că pentru un asemenea demers îi lipsește o majoritate parlamentară consistentă pentru a putea repeta episodul din primăvara lui 2007.
Potrivit acestuia, prin promulgarea actului normativ, președintele Băsescu va legitima frauda care s-a produs în Parlament. Pe de altă parte, războiul cu Traian Băsescu s-ar putea să-i fie fatal la imagine lui Ponta, care nu are suficientă experiență să poată să-i facă față, iar în partid fotoliul încă-i scârțâie.
Foamea de putere naște monștri!
În fața afirmațiilor președintelui, Ponta s-a mulțumit să declare ieri că nu ar fi putut candida la Primăria Capitalei, așa cum afirmase șeful statului, întrucât are domiciliul în județul Gorj, iar legea nu i-ar fi permis. Astfel, liderul PSD a catalogat afirmația lui Băsescu despre sprijinul pe care i l-a cerut pentru o eventuală candidatură la Primăria Capitalei drept „o reacție tipică“ pentru vremurile comuniste. „Este o reacție de securist, de om corupt, de hoț care este prins la furat și care încearcă să arunce pe toți ceilalți responsabilitatea pentru faptele sale“, a adăugat Ponta. Acesta le-a arătat jurnaliștilor cartea sa de identitate, domiciliul fiind în comuna Baia de Fier, județul Gorj, și a invocat articolul 4 din legea alegerilor locale, care stipulează că pot candida la funcția de primar doar persoanele care au domiciliul pe teritoriul unității administrativ-teritoriale respective. Și ca tabloul să fie complet, Ponta le-a mai prezentat jurnaliștilor o chitanță emisă la data de 1 aprilie 2010, pe numele său, pentru plata sumei de 2.360 de dolari pentru vacanța în Liban la care a făcut referire, miercuri seară, președintele. „Spre deosebire de orice om din această țară, eu știu că Traian Băsescu ne urmărește. Știu că ne înregistrează, că trimite tot felul de agenți să afle pe unde suntem și ce facem și atunci sunt mai prudent decât un om obișnuit, deși mi se pare inacceptabil ca în 2010 președintele țării să știe unde ne facem fiecare vacanța“, a precizat liderul social-democraților. În replică la justificările neconvingătoare ale lui Ponta, prim-vicepreședintele PDL Adriean Videanu a prezentat ieri, într-o conferință de presă, o copie a declarației de avere a liderului PSD, Victor Ponta, arătând că el are un imobil în Capitală și putea să-și facă buletin de București în 24 de ore. „În stilul caracteristic al domnului Ponta, uitați-vă la declarația de avere: are un imobil în București. Poate că nu cunoaște legea, putea să-și facă buletin de identitate de București în 24 de ore. Deci, argumentul adus de domnul Ponta e unul slăbuț, fără niciun fel de valență, mincinos, caracteristic domnului Ponta“, a conchis Videanu.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















