
Inspirația a doi pompieri de la dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Constanța a salvat viața unei tinere rănită într-un accident rutier. Echipajele trimise nu găseau locul accidentului, astfel că dispecerii au învățat victima să folosească funcția de GPS de pe telefonul mobil, iar femeia a reușit să le trimită coordonatele locului pe smartphone-ul unuia din pompieri. Pompierii au fost înaintați în grad.
Plutonierii adjutanți Răzvan Cătălin Parconie și Cristian Bucuroaia erau de serviciu la dispeceratul ISU în seara de 8 august, și au primit un apel de la o femeie care se răsturnase cu mașina și nu putea ieși dintre fiarele contorsionate. Răzvan Parconie a fost cel care a dialogat cu femeia, care i-a spus că plecase din Galați către Constanța, și își amintește că a trecut prin Hârșova, iar aproximativ la o jumătate de oră a avut loc accidentul. Victima le-a pus că este blocată în autoturismul răsturnat sub un pod, și nu putea vedea nici un indicator rutier, sau vreo bornă kilometrică care să-i ajute pe pompieri să o găsească. Nici localizarea telefonului prin releul GSM, procedură inițiată de dispeceri, nu le-a fost de mare ajutor, pentru că rețeaua arăta că telefonul este conectat la un releu din județul Tulcea iar femeia spunea că se afla în județul Constanța. Plutonierul Cătălin Parconie l-a sunat pe primarul din localitatea Saraiu, ca să trimită o mașină pe porțiunea de drum Saraiu-Hârșova să verifice dacă a avut loc un accident și a trimis și o ambulanță și un echipaj de poliție rurală pe drumul Hârșova-Constanța.
Salvată prin Whatsapp
Timpul trecea, iar plutonierul Parconie a rămas permanent în legătură cu victima, a cărei stare de sănătate devenea critică. Nici una din echipele de salvatori nu reușea să identifice zona producerii accidentului, astfel că dispecerului i-a venit o idee inspirată: a întrebat-o pe femeie dacă are un telefon inteligent și dacă acesta este conectat la internet. Plutonierul Cătălin Parconie a învățat-o cum să afle locația folosind aplicația Whatsapp, și a inițiat un chat cu victima pe telefonul personal, primind și coordonatele acesteia. Echipajele de salvare au ajuns astfel imediat și au găsit mașina răsturnată sub un pod. Accidentul avusese loc pe DN2A, la intrarea în localitatea Crucea dinspre Hârșova. Mașina a ieșit de pe drum și s-a prăbușit la 9 metri sub șosea. Femeia imobilizată în mașină are 28 de ani și a ajuns la spital cu multiple traumatisme și fracturi. ”Mi se pare că a fost o idee foarte ingenioasă și s-au folosit foarte bine de tehnologie. Probabil că nu ar fi fost același deznodământ dacă nu vorbeam cu această persoană și nu avea ideea asta” a declarat Ana Maria Ursu.
Dispecerii care au reușit să o localizeze pe victima accidentului au fost înaintați în grad.
"Pentru implicarea de care au dat dovadă în îndeplinirea misiunilor încredințate, prin Ordinul Inspectorului General cei doi subofițeri au fost avansați în mod excepțional după cum urmează: plutonier major Bucuroaia Cristian la gradul de plutonier adjutant și plutonier Parconie Răzvan Cătălin la gradul de plutonier major. Locul în care a fost găsit autoturismul avariat nu este vizibil din drumul național nici pe timp de zi, cu atât mai puțin pe timpul nopții. Cum victima era în imposibilitate să se autosalveze, apreciem că modalitatea ingenioasă de localizare pe care au utilizat-o subofițerii a redus timpul de intervenție și de acordare a asistenței medicale de urgență” se arată într-un comunicat de presă.
Mihai Niculescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















