
Președintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la ieșirea din Spitalul Universitar, unde fiica sa, Elena, a născut o fetiță, că este bucuros că a primit "nobilul titlu de bunic", iar nepoțica sa, despre care a spus, râzând, că seamănă cu el, este sănătoasă și "deja a supt".
Președintele a spus că este bucuros, împreună cu soția sa, Maria, și cu cealaltă fiică, Ioana.
Băsescu a spus că nașterea a fost prematură, copilul fiind așteptat peste trei săptămâni, dar doctorii au decis că este mai bine ca operația să aibă loc la acest moment.
"Am primit nobilul titlu de bunic", a spus Băsescu, precizând că fiica sa, Elena, și soțul acesteia, Bogdan, vor alege numele copilului.
Întrebat dacă și-a văzut nepoțica, Băsescu a răspuns: "E, cum să n-o văd, am ținut-o și în brațe".
El a adăugat că sentimentul este extraordinar, precizând că nepoțica a primit la naștere nota 9.
Întrebat cu cine seamănă copilul, Băsescu a răspuns: "Cu mine, sigur. Se vede, că s-a și grăbit să iasă".
El a spus că nu știe cine vor fi nași. "Mă bucur că e sănătoasă, că a supt deja, ceea ce e foarte bine", a spus Băsescu, precizând că medicii au spus că fiica sa va mai rămâne în spital "două-trei zile".
Președintele a vizitat-o, duminică, pe fiica sa, Elena, la Spitalul Universitar, după ce aceasta a născut o fetiță. Băsescu a stat la spital, împreună cu soția și cu cealaltă fiică, Elena, în jur de o oră.
Elena Băsescu a născut, la ora 3.30, prin cezariană, o fetiță în greutate de 2.715 grame și 47 de centimetri, la Spitalul Universitar din Capitală, potrivit unui comunicat al unității medicale.
Primul copil al Elenei Băsescu și, în acelasi timp, primul nepot al președintelui, a venit pe lume în ziua în care mama împlinește un an de la căsătorie.
Elena Băsescu posta, vineri, 30 august, pe Facebook: "Mai sunt aproximativ 3 săptămâni până la cel mai important și emoționant eveniment din viața noastră: ziua când vom deveni părinți. Pe amândoi emoțiile și așteptarea ne-au copleșit. Asta nu înseamnă că nu am apucat să desenăm pereții din camera fetiței noastre. Eu am ales personajele care să-i lumineze începutul vieții, iar Bogdan a fost mai implicat pe partea artistică . A ajutat-o de zor pe pictoriță. Sperăm că și micuței noastre o să-i placă…".
Postarea este însoțită de șapte fotografii cu pereții pictați ai camerei fetiței. În picturi apar personaje din filme celebre de desene animate.
Mihaela Dobrescu