Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului va promova actul normativ prin care va putea vinde acţiuni Petrom către salariaţi până la finele acestui an, după ce va primi avizele necesare de la instituţiile implicate, a declarat marţi, vicepreşedintele Autorităţii, Constantin Botez.
AVAS a publicat pe site-ul instituţiei, în urmă cu două luni, un proiect de hotărâre de guvern, care vizează vânzarea unui pachet de până la 8% din acţiunile Petrom către salariaţii companiei.
-Actul normativ se află încă în dezbatere publică, urmând ca AVAS să îl trimită către Guvern, după ce va primi toate aprobările de la instituţiile implicate-, a declarat Botez, la un seminar pe teme energetice.
El a adăugat că până la finele acestui an salariaţii Petrom ar putea deveni acţionari la companie, dacă îşi vor manifesta dreptul să cumpere titluri Petrom.
-Preţul la care angajaţii Petrom vor putea cumpăra acţiuni va fi acelaşi cu preţul cu care OMV a cumpărat acţiuni Petrom în 2004-, a spus vicepreşedintele AVAS.
Proiectul prevede că beneficiari ai acestui act normativ vor fi cei care aveau calitatea de salariat începând cu intrarea în vigoare a OG 538/2003.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















