
Traficul cu ființe umane se dovedește a fi pe timp de criză o afacere mai mult decât profitabilă, un proxenet care „stăpânește“ patru femei putând ajunge să câștige chiar și 10.000 de euro pe săptămână. Potrivit Ianei Matei, românca desemnată „Europeana anului 2010“, acest lucru este posibil deoarece femeile pot fi vândute de mai multe ori și pot avea și până la zece clienți pe seară. „Aveți nevoie de o româncuță, ascultătoare, pentru a face trotuarul în Spania, Anglia sau Olanda? Domnilor, faceți ofertele!“, descrie Iana Matei modalitatea prin care fetele erau vândute de proxeneții români altor proxeneți. Ceea ce denunță Iana Matei, potrivit „France Soir“, nu are nimic de-a face cu prostituția tradițională. Fetele despre care vorbește ea sunt constrânse și forțate să-și vândă corpul fără ca lucrul acesta să le aducă vreo centimă. Sunt sclave sexuale, pe scurt.
Mai exact, după ce sunt racolate din țară, sub pretextul că li se oferă slujbe decente într-o țară occidentală, fetele sunt deposedate de pașapoarte, imediat după trecerea frontierei. Apoi sunt duse în depozite, fără nicio explicație. Acolo nu mai sunt tratate ca ființe umane, ci ca vite. Cele mai tinere au 12 ani. Instalate pe o estradă în „pachete“ de câte cinci sau șase, ele sunt prezentate cumpărătorilor, care aleg și oferă un preț. În medie, o fată care va merge la prostituție într-o țară vecină, de pildă Franța, costă 800 de euro. Reduse la statutul de sclave, ele au până la zece clienți pe seară. Pentru proprietarii lor, e lozul cel mare. Munca a patru prostituate le permite să încaseze până la 10.000 de euro pe săptămână.
„Femeile aduc mai mult decât drogurile și armele“
„Femeile aduc mult mai mult decât drogurile și armele: ele pot fi vândute de mai multe ori“, explică Iana Matei. Evident, unele se revoltă descoperind ce soartă le este rezervată. Dar capetele puternice sunt primele care sunt sparte. „Traficanții pun ochii mereu pe cele care au un temperament de lider. În mod demonstrativ, le zdrobesc în fața celorlalte, recurgând la umilințele cele mai îngrozitoare (…): le violează în mod repetat, adesea cu un băț sau cu o sticlă de plastic, pentru a le arăta celorlalte ce riscă, dacă îndrăznesc să se revolte“, dezvăluie Iana Matei. Terorizate, tinerele își joacă supraviețuirea. „Traficanții ne amenință cu moartea fără oprire (…). Într-o zi, a omorât o fată în fața noastră, cu un glonț în cap, pentru că ea amenința că se va sinucide și că va înspăimânta clientul“, a relatat o victimă care a reușit să scape din mâinile „proprietarului“ ei. Chiar dacă sechelele fizice și psihologice ale supraviețuitoarelor sunt adesea ireversibile, majoritatea fetelor adăpostite de Iana Matei s-au căsătorit, unele chiar și-au reluat studiile. Iana găzduiește acum, în cadrul asociației sale, nouă fete salvate miraculos din infern, cu vârste cuprinse între 14 și 24 de ani. Ea este revoltată de impunitatea de care se bucură traficanții, care în general nu scapă decât cu doi-trei ani de închisoare, în lipsa unei cooperări între România și restul Europei. Potrivit Ianei Matei, nimic nu se va schimba până când nu vor fi armonizate legislațiile țărilor membre ale Uniunii.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















