Acasă Actualitate Cu lacrimi pe obraz, părinții lui Andrei Frumușanu caută dreptatea la CEDO

Cu lacrimi pe obraz, părinții lui Andrei Frumușanu caută dreptatea la CEDO

DISTRIBUIȚI

Ucis de Guvern!

Lacrimile Lucianei și ale lui Ștefan Frumușanu nu s-au uscat nici acum, la 19 ani de la mineriada din 25 septembrie 1991, cånd singurul lor fiu a murit „ucis de Guvern“, așa cum scrie și pe piatra de mormånt. Cei doi soți Frumușanu sunt singurii care nu vor uita niciodată ziua care a dus la debarcarea primului guvern postdecembrist, cel condus de Petre Roman. În fiecare an, cei doi se duc dis-de-dimineață la Cimitirul Ghencea Militar, unde este îngropat fiul lor, Andrei Frumușanu. Împart pachete pentru sufletul copilului lor, care astăzi ar fi avut aproximativ 42 de ani, soldaților de la poarta cimitirului și tinerilor pe care îi întålnesc pe aleile pline de cruci.
Pe mormåntul lui Andrei Frumușanu scrie rece și dur: „Ucis de Guvern“. „Poate că nu mai există niciunde o cruce pe care să scrie așa ceva. Am vrut să rămånă scris pentru că așa au stat lucrurile. Copilul nostru a fost ucis cu sånge rece de pe clădirea Guvernului, în Piața Victoriei, de oamenii lor. Iliescu și gașca lui l-au împușcat ca să se apere de mulțime. Nu o să-i iert niciodată. M-am luptat în justiție, am crezut că se va face dreptate. În primă instanță, cånd ofițerul SPP Dorel Gabor a fost condamnat la opt ani, am crezut că fiul nostru a fost răzbunat. Dar oamenii lui Iliescu, mai exact avocatul Antonie Iorgovan au tras sfori peste sfori să nu se facă dreptate. Eram disperat și Iorgovan îmi spunea în instanță «Ce vreți voi, niște oameni de pe stradă? Nu vi se va face niciodată dreptate! Noi suntem la putere!». Îmi mușcam måinile să nu ripostez, chiar am rămas cu ticul ăsta, la propriu, îmi mușc måinile pånă îmi curge sånge. La un moment dat, în fața judecătorilor, auzeam cum îmi frång måinile de disperare. Nu am vrut să abandonăm, dar după ce șacalii lui Iliescu ne-au luat orice speranță ne-am adresat Curții de la Strasbourg, doar acolo credem că lui Andrei i se va face dreptate“, ne spune cu o tristețe adåncă Ștefan Frumușanu. De la Cimitir cei doi se duc la troița pe care au ridicat-o în numele celor trei victime ucise la mineriada din septembrie 1991, monument pe långă care trec zilnic sute de bucureșteni care par că nu au habar de cele întåmplate în urmă cu 19 ani. Dosarul de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului a trecut de prima cameră și acum a intrat pe linie dreaptă.

„Dacă știam că nu se va face dreptate, îl lăsam să le ia gâtul“

Pensionată pe caz de boală, suferă cu inima și a făcut mai multe crize după ce fiul ei a fost ucis cu un glonț de semnalizare în Piața Victoriei, Luciana Frumușanu ne spune cu o durere imensă: „dacă aș fi știut că după 19 ani fiul meu nu își va găsi liniștea pentru că nimeni nu a plătit, pentru că i-au luat viața, l-aș fi lăsat pe soțul meu să le ia gåtul. Nu mai pot, am o durere imensă în suflet. Aș fi rămas singură, iar soțul meu ar fi ajuns la închisoare, dar am fi fost liniștiți că lui Andrei i s-a făcut dreptate. Acum e prea tårziu. Sper ca cei de la CEDO să mai poată face ceva“, ne spune femeia, punånd flori la troița fiului ei și împărțind pachete pentru sufletul acestuia. 25 septembrie 1991, ziua în care Bucureștiul a fost luat din nou cu asalt de hoardele de mineri. Spre deosebire de „mineriadele“ din 1990, în care ortacii fuseseră asmuțiți împotriva celor mai mărunți dintre opozanții FSN-ului, de această dată ei au năvălit asupra Capitalei pentru a „faulta“ chiar Guvernul Romåniei, condus pe atunci de Petre Roman. Știind la ce se pot aștepta din partea lor, autoritățile au luat măsuri pentru protejarea Palatului Victoria și a demnitarilor de acolo. Minerii au ajuns în zonă în jurul orei 14:30. La început, s-au mulțumit să scandeze lozinci antiguvernamentale. În orele următoare, mulți bucureșteni, care uitaseră probabil atrocitățile comise de mineri cu un an înainte, li s-au alăturat protestånd, cot la cot cu ei. În cåteva ore, situația a scăpat de sub control. După ce au ocupat Piața Victoriei, protestatarii au atacat forțele de ordine, cu tot ce le-a căzut în månă, de la pietre smulse din caldaråm pånă la sticle incendiare. Către seară, autoritățile au reacționat energic pentru depresurarea Guvernului. Mulțimea, extrem de violentă, a reușit, la un moment dat, să incendieze parterul clădirii. În acele împrejurări, soldatul jandarm Nicolae Lazăr a suferit arsuri grave și a murit în chinuri. El a fost prima victimă a „mineriadei“ din septembrie 1991. Ca răspuns, forțele de ordine din Guvern au deschis focul asupra mulțimii, cu muniții neconvenționale. Două dintre acele proiectile și-au încheiat traiectoriile în piepturile tinerilor Aurica Crăiniceanu, mamă a doi copii de 5 și 7 ani, și Andrei Frumușanu, de 23 de ani, student la Universitatea București.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.