Home Social Computer tomograf de 800 000 de euro la Spitalul Județean din...

Computer tomograf de 800 000 de euro la Spitalul Județean din Reșița

DISTRIBUIŢI

Proiectul transfrontalier „Sănătate fără frontiere“, derulat de către Spitalul Județean de Urgență Reșița, împreună cu Spitalul General din Pojarevaț (Serbia) se apropie de final, la jumătatea lunii urmând să se încheie procedura de licitație pentru achiziționarea unui computer tomograf performant, de ultimă generație.
Managerul Spitalului Județean de Urgență Reșița, Dumitru Secășan a declarat pentru Agerpres că aparatul va fi în valoare de 800 de mii de euro și va fi pus în funcțiune în luna noiembrie.
„Acest aparat va avea 64 de slice-uri, structurate în așa măsură încât să poată executa operațiuni de diagnosticare la întregul organism uman, cu o acuratețe ridicată. Până atunci, însă, a trebuit să pregătim locația pentru un asemenea aparat', a declarat pentru AGERPRES, directorul Spitalului Județean de Urgență Reșița.
Computerul tomograf, care va avea 3,5 tone, va funcționa la parterul clădirii, lângă Unitatea de Primiri Urgențe, pentru ca pacienții să beneficieze cât mai rapid de acest serviciu. Pe lângă pregătirile de tip patrimoniu, în vederea aducerii și amplasării noului tomograf, conducerea spitalului s-a pregătit și cu resurse umane. Mai exact, toți medicii din Spitalul Județean de Urgențe din Reșița au absolvit cursul pentru computer-tomografie.
„Această investiție în resursele umane are avantajul că, în cazul în care există o solicitare în timpul gărzii, de examinare de urgență la computerul-tomograf, nu va mai trebui adus de la domiciliu medicul radiolog, ci medicul de gardă va avea competențele necesare pentru a efectua procedura“, a precizat mana­gerul spitalului reșițean.

Dan Marin

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.