
Elevii cu rezultate deosebite la olimpiadele de fizică și chimie vor putea avea o carieră în domeniul cercetării, îndrumați de specialiști din domeniu. Olimpici la fizică și chimie vor fi inițiați în cercetare de specialiști de la mai multe institute, în cadrul Centrului de Inițiere în Cercetare ?ê?£tiințifică a Tinerilor Olimpici, a cărei festivitate de deschidere a avut loc joi. Pentru tineri sunt pregătite cursuri de cercetare științifică, ateliere de lucru pe teme și proiecte științifice, participare la competiții și evenimente științifice, discuții privind modalitățile și sursele de documentare, diseminarea rezultatelor obținute.
Centrul va fi compus pentru început din opt elevi olimpici ai colegiilor „Tudor Vianu“, „Iulia Hasdeu“, „Grigore Moisil“ și „Sfântul Sava“. Dintre coordonatorii Centrului vor face parte cercetători ai Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Inginerie Electrică (ICPE-CA), Institutului de Biologie al Academiei Române, Institutului de Fizică și Inginerie Nucleară, Institutului de Cercetări Matematice al Academiei Române, Institutului de Cercetări Filosofice al Academiei Române și ai Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davilla“.
„Vom face o inițiere în cercetarea științifică în așa fel încât să nu venim peste materiile pe care le fac ei, să mai introducem niște cursuri speciale. Vom face această inițiere referitor la ce înseamnă cercetare, metodologie“, a declarat șeful Departamentului Micro-Nano-Electrotehnologii de la ICPE-CA, Mircea Ignat, citat de Agerpres. El a spus că olimpicii sunt „însetați“ să cunoască lucruri noi, că vor lucra „sub aripa“ cercetătorilor, baza materială oferită fiind de excepție.
„Eu cred că acest centru va trebui să direcționeze gândirea copiilor pentru a deveni ceea ce suntem noi. Eu mă revăd în ei cu oarecare emoție. Elevii vor trebui să lucreze cu aparate, să-și poată verifica adevăratele cunoștințe teoretice prin experimente și de aici drumul invers de la experiment la concluzie“, a spus cercetătorul Traian Zaharescu, de la ICPE-CA.
Irina Tracy
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















