Militarii Batalionului -Sarmizegetusa- au realizat ieri, în comuna băcăuană Oituz, în premieră, o simbolică reconstituire a marşului întreprins în noaptea de 14 spre 15 august 1916 de înaintaşii lor, vânători de munte, care au plecat la lupta pentru întregirea ţării cântând -Treceţi batalioane române Carpaţii!-.
Fanfara Garnizoanei din Focşani şi-a dat de asemenea concursul la realizarea ineditei manifestări omagiale, urmate de ceremoniale militar-religioase comemorative, derulate după-amiază în cimitirele eroilor din Oituz şi Poiana Sărata, dedicate celor care au murit în primul război mondial pe aliniamentul Mărăşeşti-Mărăşti-Oituz, pentru apărarea integrităţii ţării. Între aceştia s-a aflat şi locotenentul Constantin Macarie, primul militar căzut în noaptea de 14 spre 15 august în luptele pentru eliberarea Transilvaniei, la monumentul căruia – înălţat chiar pe locul unde a fost secerat de o rafală de mitralieră în pădurea Oituzului – desfăşurându-se, tot ieri, o slujbă religioasă, urmată de depuneri de coroane şi jerbe.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















