
Podul de la Agigea ar putea fi închis traficului rutier în totalitate de la 1 octombrie până pe 20 decembrie. Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale motivează că starea inelului central al podului este în continuă degradare, fiind necesare așadar reparații capitale. Restricția are însă efecte devastatoare asupra localnicilor din Agigea. Oamenii din jumătate de comună, inclusiv elevii, vor fi nevoiți să ocolească până cel puțin 100 de kilometri pe zi. Podul de la Agigea este singura cale de acces spre sudul litoralului și principala către Bulgaria. Sute de persoane fac zilnic naveta pe acolo, iar din octombrie vor fi nevoiți să ocolească până la 100 de kilometri, prin localitățile Movilița, Basarabi sau chiar să treacă cu barca. Excepție ar urma să facă pietonii, care pot circula zece minute pe oră, și mașinile de Ambulanță sau Pompieri.
Cele mai mari probleme ar apărea în comuna Agigea. Localitatea este despărțită în două de Canalul Dunăre – Marea Neagră: pe o parte a canalului se află localitatea Lazu, în timp ce pe celălalt mal se află Agigea. Învățământul ar fi cel mai afectat de închiderea podului, iar elevii ar trebui să ocolească zeci de kilometri pe alte rute, în loc de trei, cât ar fi făcut în mod normal pe pod.
Cristian Cârjaliu, primarul localității, trage un semnal de alarmă. „Economic vorbind, este dezastru. Dezastru pentru cei care muncesc în Constanța, pentru cei care fac naveta din Constanța spre Agigea. Păi vă dați seama că muncitorii care vin în Constanța Sud Agigea vin pe la Movilița, adică ocolesc 100 de km pe zi numai pentru navetă?“
Intenția autorităților de a închide podul a fost făcută publică de prefectul județului Constanța, Eugen Bola: „Podul de la Agigea va fi închis de la 1 octombrie până pe 20 decembrie. În toată această perioadă, câte zece minute la fiecare oră vor circula pietonii. Mașinile nu vor mai circula pe cele 80 de zile. Este o hotărâre pe care cei de la CNADR București o vor explicita. Vom vedea luni cum și în ce fel. Însă acest pod, de la 1 octombrie, teoretic, trebuie închis total“, a spus prefectul.
Primarii din sudul litoralului nu sunt de acord cu decizia drumarilor, iar luni se întâlnesc cu prefectul județului pentru a găsi soluții la problemele cauzate de închiderea podului.
Mihaela Dobrescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















