Home Politic Vanghelie și Oprișan țin cu dinții de statutul PSD în privința cumulului...

Vanghelie și Oprișan țin cu dinții de statutul PSD în privința cumulului de funcții

DISTRIBUIŢI

Apropierea Congresului PSD din 16 octombrie adâncește tot mai mult tensiunile la nivelul vicepreședinților formațiunii, care s-au opus ieri – în cadrul BPN – propunerilor de modificare a statutului PSD în ceea ce privește deținerea a două funcții politice și a mai mult de două mandate consecutive de președinte de filiale. Pe de altă parte, în primăvară doar s-au făcut alegeri la nivelul central al formațiunii, în sensul în care Ponta l-a înlocuit pe Geoană la șefia social-democraților, discuțiile cu privire la chestiunile structurale rămânând blocate. La rândul lor, surse citate de agenția Mediafax au precizat ieri că propunerea de interzicere a cumulului a două funcții de conducere politică a fost eliminată de pe lista care va fi prezentată spre validare Congresului extraordinar în vederea modificării Statutului PSD. Practic, această formulă interzicea membrilor PSD să dețină mai mult de o funcție de conducere politică și o funcție administrativă, prevedere care, dacă ar fi fost votată la Congres, ar fi afectat majoritatea vicepreședinților PSD, dar și pe secretarul general, Liviu Dragnea. În acest sens, sursele citate de Mediafax au mai arătat că liderii PSD Vrancea, Marian Oprișan, și PSD București, Marian Vanghelie, ambii și vicepreședinți la nivel central, au fost cei mai vocali dintre membrii BPN care s-au opus unei astfel de prevederi. Potrivit acestora, argumentele invocate de cei doi au fost că interdicția pentru un președinte de filială județeană de a candida și pentru o funcție de conducere centrală ar încălca prevederile legii partidelor.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.