
De mai bine de trei săptămâni, aleșii tandemului PSD-PNL, încolonați la ordinele explicite ale președintelui PSD, Victor Ponta, boicotează ședințele Biroului Permanent al Camerei fără să le pese că sunt legi blocate sau că primesc salarii fără să muncească. Practic, călcând în picioare valorile parlamentarismului în ceea ce privește lupta politică, aceștia vor să obțină demisia Robertei Anastase, președintele Camerei Deputaților, în jurul căreia liderii Grivco au țesut cu dibăcie furtul la primul vot pe legea pensiilor, după ce la a doua reluare a votului au spus pas, refuzând să voteze. În fapt, miza lui Ponta era suspendarea președintelui, iar promulgarea acestei legi era liantul perfect pentru o mică lovitură de imagine, în contextul în care moțiunea de cenzură din vară a fost un bluff, pigmentat cu dansul pinguinului. În acest context, liderul deputaților PDL, Mircea Toader, a declarat ieri că parlamentarii PDL trebuie să fie prezenți la ședințele Camerei pentru a nu exista probleme cu cvorumul, întrucât decizia PSD și PNL de a nu participa la lucrări nu are niciun rost. Potrivit acestuia, ei pot fi sancționați de Comisia de disciplină. „S-a stabilit un mod de lucru în grup, să fim prezenți în sală de fiecare dată pentru a nu avea probleme cu cvorumul. Social-democrații trebuie să răspundă în fața electoratului și a alegătorilor de ce nu vin“, a spus liderul democrat-liberalilor. În opinia sa, este nefiresc ca opoziția să stea deoparte și să protesteze, adăugând faptul că dacă reprezentanții PSD și PNL nu vor să „facă parlamentarism, să plece acasă“.
Democrația prost înțeleasă!
La rândul său, ministrul dezvoltării, Elena Udrea, a declarat ieri că președintele Camerei Deputaților, Roberta Anastase, are tot sprijinul partidului și că atitudinea PSD și PNL de a refuza, în continuare, să participe la lucrările Camerei arată „lipsa de chef de lucru“ a acestora.
„Roberta Anastase are toată susținerea din partea partidului. În acest moment, atitudinea PSD și PNL de a refuza, în continuare, să participe la ședințele Biroului Permanent arată mai degrabă lipsa de chef de lucru, pentru că nu mai există argumente“, a conchis Udrea. În schimb, Roberta Anastase a susținut – referitor la decizia opoziției de a boicota în continuare lucrările Camerei – că parlamentarii sunt în forul legislativ nu pentru a se iubi unii cu ceilalți, ci pentru a-i reprezenta pe români. „Contez pe responsabilitatea fiecăruia dintre noi și cred că este important să ne gândim la misiunea pe care o avem în Parlamentul României, și nu despre cum ne plac sau nu anumite persoane“, a afirmat Anastase.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















