
Înmatriculările de autoturisme noi au crescut în septembrie, față de aceeași lună a anului trecut, cu 1,18%, la 6.860 unități, în timp ce înregistrările de vehicule au scăzut cu 2,5%, la 8.390 unități, potrivit datelor Direcției Regim Permise Conducere și înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).
Cumulat, în primele nouă luni ale anului, înmatriculările de autoturisme noi au înregistrat un regres de aproape 30%, la 62.348 unități.
Totodată, înmatriculările de autoturisme second hand au crescut în septembrie, față de aceeași lună din 2009, cu 41%, la 17.860 de mașini.
În luna septembrie, la DRPCIV au fost înregistrate 114 de mopede și motociclete, cu 32% mai puține față de aceeași lună din 2009.
Totodată, înmatriculările de autovehicule de transport de mărfuri au coboråt cu peste 25%, la 754 de unități.
Dealerii auto au apreciat, la sfårșitul lunii septembrie, că ultimile luni ale programului „Rabla“ vor fi marcate de creșteri ale vånzărilor, susținute de scăderea prețurilor la voucherele tranzacționate pe piață.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















