Constanta a gazduit in perioada 1- 4 mai cel mai important eveniment international studentesc al anului – Adunarea Generala a Studentilor Europeni. Evenimentul aflat la a doua editie in Romania, precedenta fiind gazduita tot de orasul de pe malul Marii Negre, a fost organizat de filiala din Romania a Asociatiei Studentilor Europeni, cu sprijinul universitatilor **Ovidius** si **Andrei Saguna** din Constanta.
La manifestare au participat aproximativ 800 de studenti, reprezentanti ai unor organizatii studentesti din 150 de centre academice din 32 de tari ale Europei.
Studentii europeni au dezbatut teme de interes pentru comunitatea academica, au alcatuit proiecte de colaborari viitoare intre diverse universitati, dar si pe linia organizatiilor studentesti, au schimbat intre ei idei si experienta.
**La Constanta s-au reunit liderii tuturor comunitatilor academice importante din Europa. In urma discutiilor s-au nascut si numeroase proiecte de colaborare intre studenti. In afara temelor dezbatute, cel mai important castig al evenimentelor a fost schimbul de idei realizat intre studentii din diferite tari**, a declarat rectorul Universitatii **Ovidius**, Adrian Bavaru.
Dezbaterile si seminariile nu au constituit insa punctele de maxima atractie ale manifestarii. Cei 800 de studenti au vizitat si obiectivele turistice ale litoralului si au avut intalniri cu studentii romani aflati in statiunile Mamaia, Costinesti si Neptun, in cadrul programului social organizat de Ministerul Turismului -1 Mai la Mare-.
Studentii europeni s-au aratat extrem de placut impresionati de preparatele traditionale romanesti.
Vremea extrem de rece nu i-a speriat pe studenti, care au aratat ca stiu si sa se distreze. Ei au petrecut toata noaptea de vineri spre sambata intr-o petrecere gigantica pregatita de organizatori pe plaja de la Eforie Sud. Si aici micii, berea si nu in ultimul rand horele romanesti au constituit punctele centrale ale petrecerii, care a durat toata noaptea.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















