
Comisia pentru Afaceri Externe a Parlamentului European a aprobat joi, 16 octombrie, ratificarea Acordului de Asociere dintre Republica Moldova şi UE, transmite UNIMEDIA.
Acordul de asociere dintre Republica Moldova şi UE „nu este un scop în sine”, ci o recunoaștere a eforturilor de reformare a Republicii Moldova și un rezultat al unui proces mai larg de „perspectiva europeană”, spune europarlamentarul, Petras Auštrevičius, într-o rezoluție atașată la document.
Potrivit Comisiei implementarea integrală a acordului constituie un obiectiv cheie și a solicitat inițierea unei campanii de informare multilaterală cu privire la beneficiile Acordului pentru cetățenii moldoveni. De asemenea, Comisia a subliniat că Acordul este în beneficiul pentru întreaga populație din Republica Moldova.
Parlamentul European urmează să voteze ratificarea Acordului, precum și rezoluția non-legislativă, pe 13 noiembrie. Unele părți ale Acordului, inclusiv prevederile ce țin de crearea Zonei de liber schimb aprofundat şi cuprinzător, sunt deja aplicate cu titlu provizoriu din 1 septembrie 2014. Totodată, Acordul trebuie ratificat de către parlamentele naționale ale statelor membre ale UE.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















