
Ambasadorul SUA în România, Mark Gitenstein, a vorbit ieri, în cadrul unei dezbateri privind alegerile CSM, la care au participat și o parte dintre candidați, despre faptul ca orice suspiciune de incorectitudine privind alegerile va submina credibilitatea intregului sistem judiciar. “ Ne dorim ca procesul alegerilor pentru Consiliul Superior al Magistraturii să fie unul transparent și considerăm că organizarea unor dezbateri libere și deschise este o componentă importantă a acestui proces. CSM este <<guvernul magistraților>>, motiv pentru care procesul de selecție prin intermediul căruia sunt organizate alegerile pentru CSM trebuie să respecte standarde foarte înalte. Mă refer la faptul că procesul de alegere a membrilor trebuie să fie nu doar corect, ci și să elimine orice suspiciune de incorectitudine, fiindcă orice suspiciune va submina credibilitatea CSM și a întregului sistem judiciar", a spus Gitenstein. Totodată, ambasadorul le-a atras atenția magistraților prezenți la dezbatere că "orice decizie sau acțiune a unuia dintre judecătorii români care va părea determinată de motive politice sau personale va submina sistemele judiciar și juridic din această țară". În finalul discursului său, Gitenstein a spus că miza alegerilor pentru CSM "este însuși viitorul democrației și al pieței libere din România".
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















