La 35 de grade, cat arata termometrele in aceste zile, chiar si asfaltul se topeste. Randamentul de lucru al oamenilor scade la minimum. Toata lumea cauta cu disperare o umbra, iar magazinele cu apa minerala sunt luate cu asalt. INMH a avertizat principalele institutii ale statului ca, incepand din 10 mai si pana pe 14 mai, vremea va fi caniculara in cursul dupa-amiezelor, valorile termice putand depasi local 35 de grade Celsius. In aceste conditii, indicele de temperatura-umezeala (ITU), ce exprima confortul termic, va depasi pragul critic de 80 de unitati. Cele mai afectate zone vor fi sudul si sud-estul tarii. Caracteristicile climatice ale acestui an in Romania se inscriu, potrivit specialistilor, in tendinta de incalzire globala a climei, devenita tot mai evidenta din an in an, incepand cu 1975. Medicii recomanda persoanelor cu afectiuni vasculare si renale, cardiacilor si hipertensivilor neexpunerea la soare si o hidratare corespunzatoare.
Reapare riscul stresului termic
Canicula din intreaga tara este suportata din ce in ce mai greu, mai ales de persoanele care au probleme de sanatate. Organismul uman este supus unei multitudini de factori de stres, la care poate rezista, se poate adapta sau nu. Plaja de solicitare a organismului este foarte larga si, dintre factorii de stres, exista o grupa mare care induce reactii de adaptare si de crestere a performantei organismului fara sa perturbe integritatea lui. De aceea, in stresul termic este importanta adaptarea organismului prin hidratare, neexpunerea la temperaturi mari in cazul bolnavilor si al celor cu afectiuni ale pielii si cu prudenta in cazul persoanelor blonde. Gimnastica vasculara periferica (prin dusuri alternative calde si reci) si o alimentatie bogata in vitamine si minerale pot reduce mult stresul termic. Pentru reducerea stresului termic sunt recomandate, de asemenea, sedinte alternative termice, respectiv dusuri sau bai cu diferente mari de temperatura, pe durate scurte.
Mancare usoara si putina miscare
Pe langa dusul facut zilnic sau chiar de doua ori pe zi, foarte utila este imbracamintea din fibre naturale (bumbac, in, matase), schimbata in fiecare zi. Un rol important il joaca si dieta. Se spune ca atunci cand mercurul termometrelor a depasit 25 de grade C, este vremea salatelor si a gustarilor usoare; cand a trecut de 30 de grade C, atunci este cazul sa treceti pe fructe crude si sucuri, iar cand se apropie de 40 de grade C, cea mai indicata este apa minerala. Respectand aceste indicatii, va puteti proteja nu numai digestia, ci si sistemul cardiovascular si respirator.
Bolnavii nu tin cont de sfaturile medicilor
Temperaturile atmosferice inregistrate, in ultimele zile, au dat serios de furca medicilor cardiologi. Desi cei mai multi dintre bolnavii de inima cunosteau riscurile la care se expuneau, persoanele afectate nu au tinut cont de sfaturile medicilor, iesind din casa la orele de varf. Medicii de familie, cei care au in evidenta cardiacii, spun ca i-au atentionat din timp pe toti cei cunoscuti cu afectiuni, insa foarte putini tin cont de recomandarile lor. Directorul Serviciului de Ambulanta Prahova, dr. Daniel Nicolae, spune totusi ca in ultimele 24 de ore nu s-au inregistrat evenimente deosebite, cu exceptia unui caz al unei femei de 31 de ani, care a cazut pe strada, insa nu din vina caniculei. Medicii mai spun, de asemenea, ca din cauza caldurii pot suferi nu numai cardacii, ci si oamenii sanatosi, care sunt predispusi insolatiilor si deshidratarilor.
Incalzirea globala, bat-o vina…
Specialistii sutin ca seceta declansata la inceputul acestei luni va continua, iar ploile prognozate pentru urmatoarea perioada vor fi total insuficiente pentru a atenua deficitul mare de apa din sol. Caracteristicile climatice ale acestui an in Romania se inscriu in tendinta de incalzire globala a climei, devenita tot mai evidenta din an in an, incepand cu 1975. La nivel global, temperatura medie la suprafata terestra este cu peste 0,6 grade mai ridicata decat media secolului trecut. Opt din cei 10 ani cu temperaturile medii globale cele mai ridicate sunt cuprinsi in intervalul 1990-1998, iar anul 1999 a fost al 21-lea an consecutiv cu temperatura medie globala mai ridicata decat media globala a perioadei de 30 de ani, 1961-1990.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















