Una dintre cele mai spinoase probleme cu care se confruntă economia romanească este deficitul de cont curent, mai precis lipsa acoperirii acestuia cu investiţii străine directe. Conform celor mai optimiste scenarii, această acoperirea abia dacă va atinge 40-50% la finele anului.
Culmea este că, deşi se poate constata acest lucru din primele luni ale anului curent, nimeni nu s-a străduit să facă ceva pentru a stimula investiţiile străine. Practic, în acest moment nu avem o lege clară pe domeniu care să asigure stabilitate şi motive de a plasa bani în Romania. Iar marile companii prezente în Romania sau care testează piaţa preferă să aştepte cu banii în conturi pană la clarificarea situaţiei. Or, Legea investiţiilor va fi discutată de Guvern în cel mai fericit caz în luna noiembrie. Cea mai importantă prevedere a proiectului de act normativ, vehiculată de demnitari, se referă la garantarea de către stat a contractului dintre autoritatea publică şi investitor, pentru a exclude posibilitatea unor interpretări greşite.
Proiectul Legii investiţiilor a fost iniţiat de Guvern încă din anul 2005. Singura formă a actului normativ a fost prezentată la jumătatea anului trecut, dar ulterior Executivul a decis modificarea proiectului.
Actualul ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, Iuliu Winkler, a declarat la sfarşitul lunii aprilie că proiectul legii va fi prezentat Camerei Deputaţilor şi Senatului în toamna acestui an, în a doua sesiune parlamentară, întrucat elaborarea actului legislativ a fost blocată de restructurarea Guvernului, la începutul lunii aprilie.
El a menţionat că proiectul este aproape finalizat, fiind necesară numai definirea sursei de finanţare pentru acordarea unor facilităţi companiilor care vor realiza investiţii de o valoare mare.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















