Atamanul

Cea mai mare lovitură a acestei veri, a acestui an, a acestui deceniu şi a tranziţiei – adică de când ne ştim şi vorbim despre privatizare s-a produs luni 27 august când s-a aflat că dl Dinu Patriciu, patronul Rompetrol, a vândut 75% din acţiuni către societatea de stat din Kazahstan, Kaz Munai Gaz, pe 2,7 miliarde de dolari şi a rămas PDG la respectivul grup. Ce -marele bilet- la Loterie? Ce marea privatizare a Automobile Dacia? Care mare privatizare Petrom? Toate sunt mizilicuri prin comparaţie cu lovitura dlui Patriciu care a devenit astfel cel mai bogat dintre pământenii patriei. Ce moţiune de la Bran? Moţiunea din Kazahstan a dlui Patriciu bagă benzină în Citroenul dlui Tăriceanu şi lasă grupul Hrebenciuc – care umbla şi el cu sacoşele cu bani prin Alma-Ata vrând să cumpere înaintea Rompetrol – în pana prostănacului. Mare lovitură! Straşnic jucător dl Patriciu! A ştiut (sau i s-a spus) când să se lase de celelalte afaceri şi să intre în afacerile cu petrol care l-au primit cu braţele caracatiţei deschise. Să iei o societate aproape neînsufleţită de la statul român, s-o reanimezi şi rentabilizezi şi apoi s-o vinzi altui stat – iată o lovitură de stat (economic vorbind) reuşită şi dovada că privatizarea cea mai bună tot cu statul se face. Dacă statul n-ar fi cel mai prost administrator, cel mai slab negustor şi cel mai coruptibil partener, o mulţime din capitaliştii de succes ar avea doar o sutime din averile de azi. Bravo lor! Au ştiut să exploateze (la sânge) situaţia. După cum a explicat dl Patriciu, întâlnirea între resursele de petrol şi gaze ale Kazahstanului şi rafinăria şi reţeaua de distribuţie a Rompetrol e cât se poate de benefică pentru toată lumea: -am creat un Nabucco al ţiţeiului, un pod energetic între resursele estului şi consumul vestului, un pod independent de Rusia-. Să dea domnul Nazarbaiev, preşedintele etern al Kazahstanului, să fie aşa deşi independenţa acestuia se află în CSI. Oricum, erupţia financiară a dlui Patriciu a fost atât de puternică încât a bulversat Bursa preţ de o jumătate de oră în care cei avizaţi puteau să câştige bani frumoşi. Dl Patriciu încheie astfel în triumf guvernarea liberală a amicului său Tăriceanu – chiar dacă, în ziua când devenea Alma-ataman la cazacii ţiţeiului, îşi declara independenţa: -n-am primit nicio facilitate de la nimeni, niciodată-. Ei, hai, don Nabucco, lăsaţi-o baltă! Ce Dumnezeu! Doar ştim cu toţii reţeta dar ne facem şi noi că e vorba de un succes al capitalismului românesc ca să nu-l mâniem pe Allah. Partea bună a afacerii este că (teoretic) s-ar putea să avem petrol mai ieftin iar partea cealaltă e că n-aduc banii ce-aduc musulmanii.