Pentru ca razboiul orgoliilor dintre doua piese importante in lupta impotriva coruptiei, Politia de Frontiera si Vama, risca sa scape de sub control, ieri a avut loc la Arad o -sedinta de analiza a activitatii directiilor regionale vamale interjudetene de pe frontiera de vest a Romaniei – Oradea, Arad, Timisoara-, sedinta la care au participat sefii supremi ai celor doua institutii, respectiv Tudor Tanasescu, director general al DGV, si chestorul principal Aurel Neagu, inspector general al IGPF. Aceasta -sedinta- survine protocolului semnat de cele doua institutii, pe 26 martie 2003, protocol care pana acum nu a adus nici un rezultat.
Razboiul celor doua uniforme
Intalnirea de la Nadlac nu este o simpla discutie de rutina intre reprezentantii vamilor si ai politiei de frontiera. Pentru ca in ultimele luni au aparut o serie de disfunctionalitati in punctele de trecere a frontierei in relatia de serviciu dintre lucratorii vamali si politistii de frontiera, situatia risca sa scape de sub control.
In mare, se pare ca dupa ce politistii de frontiera si-au luat rolul in serios, vamesii nu mai au libertatea de miscare ce le-a permis de-a lungul anilor sa-si faca vile cu salarii de bugetari. Mai mult, politistii de frontiera au organizat mai multe actiuni in forta si au luat masuri imediate, suprapunandu-se organului vamal competent sau substituindu-se acestuia. Pe de alta parte, vama a refuzat sa primeasca de la politistii de frontiera bunurile retinute spre a fi confiscate, pentru ca nu a fost parte constatatoare. Disensiunile create in ultimul timp au fost legate si de raportarile unor capturi realizate individual, sau in comun, dar care au intrat la capitolul imagine pozitiva doar pentru politia de frontiera. Capii celor doua institutii cu atributii la frontiera s-au intalnit, oficial, pentru a analiza urmatoarele teme: starea infractionala in zona frontierei de vest, modul in care se aplica prevederile protocolului incheiat intre cele doua parti in luna martie a.c., problemele constatate si greutatile intampinate in exercitarea atributiilor atat din punct de vedere al vamii romane, cat si al politiei de frontiera. Totodata, in cadrul sedintei de analiza, s-au facut propuneri pentru imbunatatirea activitatii la frontiera, in sensul efectuarii controlului la o singura oprire, de catre o echipa formata din lucratori vamali si politisti de frontiera, in vederea reducerii la maximum a timpului de asteptare la trecerea granitei. De asemenea, propunerile au vizat si masuri concrete de imbunatatire a colaborarii dintre vama si politia de frontiera, in scopul diminuarii traficului ilicit la frontiera, a contrabandei si a fraudelor vamale de pe frontiera de vest a Romaniei.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















