
Pierderile la buget trebuie compensate prin alte măsuri
Reducerea TVA la alimentele de bază la 5% și neimpozitarea pensiilor sub 2.000 de lei sunt măsuri nesustenabile și vor cauza pierderi de venituri la buget care trebuie compensate prin noi acțiuni restrictive, în urma cărora va suferi tot populația, consideră analiștii economici.
„Reducerea TVA la alimentele de bază este lipsită de sens pentru că prețurile sunt rigide și nu cred că o să vedem o scădere a prețurilor la alimente, ci, dimpotrivă, probabil că vor exista ușoare creșteri. Mai mult, veniturile obținute din aplicarea TVA la alimentele de bază sunt semnificative, iar până la urmă tot consumatorul va suferi pentru că pierderile la buget trebuie compensate prin alte măsuri restrictive“, a declarat economistul-șef al BCR, Lucian Anghel, citat de Mediafax. Economistul a explicat că reducerea fiscalității este, în principiu, o măsură bună, dar trebuie privită prin prisma necesității realizării de investiții în economie.
Și economistul-șef al ING, Nicolaie Chidesciuc, crede că cele două măsuri sunt „clar nesustenabile din punct de vedere al realității economice actuale și ajutării bugetare“ și au un impact puternic negativ privind eventuala revenire pe creștere a economiei, menționând că veniturile care nu se vor colecta la buget trebuie completate prin alte măsuri.
În ceea ce privește neimpozitarea pensiilor mai mici de 2.000 de lei, economistul ING spune că pensiile sunt problema principală a României, iar decizia duce, practic, la majorarea deficitului bugetar.
Președintele Consiliului Fiscal, economistul-șef al Raiffeisen Bank România, Ionuț Dumitru, afirmă că s-a făcut „o regretabilă eroare tehnică, inacceptabilă“.
Economistul-șef al UniCredit Țiriac Bank, Rozalia Pal, crede că momentul votului celor două măsuri a fost „nepotrivit“, întrucât misiunea FMI tocmai a sosit în România, iar Parlamentul ar fi trebuit să aștepte o consultare cu reprezentanții instituției financiare internaționale.
„Alimentele de bază reprezintă aproximativ 23% din coșul de consum, deci impactul negativ al acestei măsuri ar reprezenta o scădere de circa 17% a colectărilor din TVA la bugetul de stat“, consideră Pal.
Congelarea crește taxa
Patronatele din industria alimentară estimează diferit impactul scăderii TVA asupra prețului alimentelor, de la diminuări cu 18% ale prețurilor și eliminarea evaziunii până la stagnări ale acestora și creșterea fraudei fiscale.
„Probabil că procesatorii vor reduce prețurile, dar asta nu se va simți la raft. Magazinele nu sunt obligate să scadă prețurile“, a spus Niculae Ștefan, președintele federației Agrostar. El crede că pentru diminuarea prețurilor este nevoie de scăderea TVA pe întreaga filieră de produs, respectiv la producător, procesator și comerciant.
„Reducerea TVA pentru alimentele de bază, în forma aprobată, este o măsură bună doar pentru a combate evaziunea fiscală. Pentru a se resimți și la consumator, reducerea trebuia să se facă pe toată filiera de produs și trebuia însoțită de taxarea inversă și de Codul de Bune Practici. Dacă aceste trei măsuri ar fi aprobate, prețurile ar putea scădea cu 5-10%. În forma aprobată, nu se va resimți o ieftinire, pentru că reducerea este doar la procesatori“, a adăugat ștefan.
Aurel Popescu, președintele patronatului din panificație Rompan, crede că produsele alimentare se vor iefini cu circa 18% în urma scăderii TVA.
„În plus, va fi o concurență loială în piață și încasările bugetare vor crește, pentru că va crește baza de impozitare“, a afirmat el.
În schimb, Nicolae Minea, președintele Romalimenta, crede că legea va avea doar efecte negative.
„Această lege este o tâmpenie. Va fi greu de cuantificat ce înseamnă carne proaspătă sau lapte pentru consum, de exemplu. Dacă vei congela carnea nu mai ai TVA redus? Potrivit legii, cel care produce carnea are TVA redus, iar pentru cel care o procesează TVA este mare. Această lege va fi greu de aplicat și va crește evaziunea“, a spus Minea.
Efecte necunoscute
Reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu, a declarat că discuțiile cu FMI nu au avut în vedere până acum reducerea TVA la 5% pentru alimentele de bază și neimpozitarea pensiilor sub 2.000 de lei, astfel că decizia Parlamentului trebuie „analizată cu grijă“ și trebuie văzute efectele.
Tănăsescu a afirmat că în mometul de față nu poate fi calculat impactul pe care o astfel de decizie o poate avea și trebuie văzut dacă va intra în vigoare, când va intra în vigoare și cum își va produce efectele.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















