Home Politic Bucurestiul intra in prima linie a intereselor comerciale britanice

Bucurestiul intra in prima linie a intereselor comerciale britanice

DISTRIBUIŢI

Perspectiva integrarii Romaniei in UE, in 2007, dar si noul statut de stabilitate in regiune dobandit urmare a invitatiei de aderare la NATO, anul viitor, si planurilor SUA de dislocare a trupelor sale in estul Europei niveleaza terenul economic romanesc, plasand tara noastra pe orbita intereselor comerciale britanice de anvergura. Dincolo de sprijinul politic acordat, Regatul Unit este un partener de incredere pentru Romania, fiind extrem de interesat de potentialul de afaceri din zona – acesta a fost mesajul transmis pe parcursul intregii zile de ieri de ambasadorul britanic la Bucuresti, Excelenta Sa Quinton Quayle.

Cu un ritm de crestere anual al schimburilor comerciale bilaterale de 20-30% (exporturile britanice s-au cifrat in 2002 la 430,6 milioane de lire sterline, iar importurile din Romania au crescut la 531,7 milioane), Romania este a doua piata ca marime dupa Turcia in zona Europei Centrale si de Est. Marea Britanie este al cincilea investitor strain in Romania, cu un volum al investitiilor directe de 650 milioane de dolari.

In cadrul unui eveniment-premiera la Bucuresti – organizarea unei zile in stil britanic, menita sa puna pe tapet ceea ce se petrece in spatele usilor misiunii diplomatice si sa promoveze totodata relatiile comerciale bilaterale -, ambasadorul Londrei a petrecut mai bine de sase ore inconjurat de jurnalisti. Acestia au asistat la vizitarea a doua companii britanice, un IMM in domeniul textilelor si un mare exportator de vinuri romanesti pe piata Europei Occidentale si Americii, si la un test-drive pentru o masina britanica consacrata, momentele serioase fiind punctate de abordari neconformiste pentru un diplomat precum deplasarea intr-un Mini sau sfertul de ora petrecut pe strazile centrale ale Bucurestiului cu vedeta tv Andreea Marin pe post de sofer. Neconformista a fost si tinuta ambasadorului, cravata fiind o imitatie a steagului britanic, ca si dialogul extrem de deschis cu ziaristii, ale caror intrebari au primit raspunsuri din mersul autocarelor.

Excelenta Sa Quinton Quayle s-a dovedit interlocutorul perfect pentru a detalia interesele comerciale britanice, axate in special in sectorul confectiilor (ce reprezinta aproape jumatate din volumul schimburile bilaterale), petrolier, financiar si IT&C. De altfel, reprezentantul diplomatic britanic a petrecut mult timp promovand comertul, ultima functie detinuta inainte de a fi detasat in Romania, in noiembrie anul trecut, fiind cea de director al grupului International din cadrul Trade Partners UK, organism guvernamental ce lucreaza in parteneriat cu agentii de dezvoltare, regiuni, camere de comert, asociatii profesionale ale oamenilor de afaceri si ambasade britanice, oferind servicii firmelor autohtone pe pietele externe. Ambasadorul londonez a lucrat anterior si in sectorul privat, pentru PriceWaterhouse Management Consultants, dar si ca diplomat, la Bangkok, Paris si Jakarta. Problematica UE este un alt domeniu in care are experienta, ca fost director adjunct al Departamentului Comunitatii Europene in cadrul Ministerului de Externe britanic, una dintre responsabilitatile sale fiind chiar Acordul de Asociere cu Romania.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.