Atacantul Marius Niculae a marcat primele sale goluri la Inverness, în meciul caştigat cu scorul de 3-1 în faţa formaţiei Arbroath, în turul doi al Cupei Ligii Scoţiei, rezultat în urma căruia echipa internaţionalului roman s-a calificat în faza următoare a competiţiei. Niculae, care a semnat în această vară cu Inverness din postura de jucător liber de contract, a înscris de două ori, în minutele 34 şi 74. Cel de-al treilea gol al echipei Inverness a fost marcat de Wyness, în minutul 64. Arbroath a punctat prin Scott, în minutul 71. Fostul dinamovist a fost titular la Inverness, iar în minutul 85 a fost înlocuit cu McAllister. Noul manager al echipei Inverness, Craig Brewster, s-a declarat impresionat de Marius Niculae. -A fost prima oară cand l-am văzut pe Marius jucand şi m-a impresionat. Are un stang minunat. Atacă foarte bine mingea. Primul său gol a fost o finalizare grozavă pentru că a lovit mingea înainte ca portarul să apuce să se aşeze, iar la cel de-al doilea a executat foarte bine lovitura liberă-, a spus Brewster, numit manager la Inverness în locul lui Donald Park, care a răms însă în staff-ul tehnic.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















