Uniunea Judecătorilor din România cere CSM să sesizeze Avocatul Poporului pentru a supune Codul insolvenței controlului la Curtea Constituțională, susținând că actul normativ nesocotește flagrant dispozițiile articolului 115 din Constituție, ce limitează situațiile în care Guvernul poate emite OU.
Uniunea Națională a Judecătorilor din România (UNJR) arată luni, într-un comunicat de presă , că una dintre responsabilitățile majore ale Guvernului este aceea de a contribui la crearea unui cadrul legislativ coerent, previzibil și stabil, care să asigure exercitarea drepturilor și libertăților cetățenești și funcționarea eficientă a instituțiilor statului.
"Adoptarea unui cod juridic, așa cum este Codul insolvenței, prin ordonanță de urgență este un act fără precedent, care nesocotește flagrant dispozițiile art.115 din Constituția României, ce limitează în mod expres situațiile în care Guvernul poate emite ordonanțe de urgență", susțin reprezentanții UNJR.
În opinia acestora, noul Cod al insolvenței este un act normativ de o importanță deosebită, cu implicații majore asupra desfășurării activității economice, astfel că prevederile acestuia necesitau adoptarea sa ca proiect de lege, precedată de o dezbatere publică reală și urmată de o dezbatere în forul legislativ. În acesat mod, prevederile din noul cod ar fi fost aplicate în mod unitar și ar fi duc la o mai buna administrare a procedurilor de insolvență.
"Fără a avea o justificare obiectivă și juridică reală, Guvernul României a decis, în mod iresponsabil, să adopte Codul insolvenței fără a organiza o dezbatere publică reală, în primul rând cu instituțiile ce trebuie să asigure aplicarea corectă, unitară și eficientă a dispozițiilor din Cod, și anume sistemul judiciar și practicienii în insolvență. Întâlnirile organizate la Ministerul Justiției pe tema noului Cod al insolvenței au avut loc în timpul vacanței judecătorești, iar la acestea au participat extrem de puțini judecători specializați în acest domeniu", au mai arătat reprezentanții UNJR.
Potrivit acestora, în condițiile în care noul Cod al insolvenței va intra în vigoare în termen de 20 de zile, aprofundarea lui de către judecătorii sindici și practicienii în insolvență nu va putea fi făcută în mod temeinic, astfel încât să poată fi asigurată aplicarea lui în mod unitar.
"La fel de grav este și faptul că, încălcând principiul transparenței, Guvernul a adoptat un act normativ într-o formă ce a suferit modificări față de cea inițială ce a fost afișată pe site-ul Ministerului Justiței, creând astfel suspiciuni în legătură cu motivațiile reale ale adoptării acestui act normativ", se mai arată în comunicatul citat.
UNJR atrage atenția și asupra faptului că o serie de prevederi din noul cod ridică serioase probleme de constituționalitate, amintind în acest sens dispozițiile referitoare la aplicarea actului normativ și pentru procedurile de insolvență deschise anterior.
"În aceste condiții, UNJR solicită Consiliului Superior al Magistraturii să sesizeze Avocatul Poporului în vederea supunerii Codului insolvenței controlului de constituționalitate în fața Curții Constituționale, în principal în privința constituționalității măsurii de adoptare a acestui act normativ prin ordonanță de urgență", se arată în comunicat.
UNJR mai solicită Consiliului Superior al Magistraturii să sesizeze Parlamentul, pentru ca, în temeiul articolului 76 din Constituție, să fie supusă dezbaterii în Parlament, în procedură de urgență, ordonanța de adoptare a Codului insolvenței.
"De asemenea, solicităm Ministrului Justiției să explice public motivele pentru care a avizat acest act normativ fără a realiza un studiu de impact asupra sistemului judiciar, așa cum se impunea cu necesitate, precum și care sunt măsurile de ordin administrativ și logistic pe care le-a luat pentru a asigura implementarea dispozițiilor din noul cod al insolvenței", potrivit sursei citate.
UNJR transmite Guvernului că sistemul judiciar nu este un loc pentru "experimente legislative care pot în mod rezonabil produce disfuncționalități majore, având consecințe nefaste directe pentru justițiabili și pentru întreg mediul de afaceri".
"Ignorarea semnalelor venite din interiorul sistemului judiciar- care e chemat să aplice noile dispoziții legale în pripă și fără a avea timp suficient pentru cunoașterea și aprofundarea lor, este un gest lipsit de responsabilitate", susțin reprezentanții UNJR.
Mihaela Dobrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















