Procurorii DIICOT au trimis în judecată 56 de persoane, printre care se află și șase directori executivi/directori comerciali ai unei unități bancare, acuzați de acordarea unor credite ilegale, prejudiciul fiind de peste 81 milioane euro.
Potrivit unui comunicat al DIICOT, persoanele trimise în judecată fac parte dintr-o grupare care a realizat beneficii financiare substanțiale prin săvârșirea de fraude bancare, respectiv prin obținerea în mod ilegal de credite, pentru un număr de 33 de societăți comerciale controlate de către membrii grupării.
Procurorii susțin că șase directori executivi/directori comerciali ai unității bancare, opt consilieri de clientelă și patru directori de agenții din cadrul unității bancare sunt acuzați că au sprijinit gruparea, prin coordonarea procedurii de selecție a firmelor, avizare pentru risc și de aprobare a creditelor, deși documentațiile nu întruneau cerințele legale.
Membrii grupării au beneficiat și de sprijinul a doi evaluatori autorizați, suspectați că au întocmit rapoarte privind bunuri imobile la sume depășind valoarea reală, în vederea ipotecării cu ocazia încheierii contractelor de creditare.
Contractele de garanție ipotecară cu privire la aceste bunuri imobile erau încheiate și autentificate de către trei notari publici, suspectați că supraevaluau bunurile, raportat la valoarea de piață și la valoarea înscrisă anterior în contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu privire la aceleași bunuri, actele astfel încheiate fiind utilizate ulterior de către membrii grupării în vederea obținerii în mod ilegal a creditelor bancare.
Valoarea totală a prejudiciului este de peste 81 milioane de euro.
Dosarul se va judeca la Curtea de Apel București.
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















