
Românul, instalat pe banca lui Galatasaray
Fostul lider al „Generației de Aur“, Gheorghe Hagi, s-a înțeles cu turcii de la Galatasaray și va semna astăzi contractul de antrenor.
După o pauză de trei ani, timp în care s-a ocupat de pregătirea juniorilor de la academia sa personală, Gheorghe Hagi a hotărât să revină pe banca tehnică a unei formații de seniori. „Regele“ a revenit la Galatasaray, club unde a obținut performanțe notabile ca jucător și unde a mai ocupat funcția de antrenor timp de un an, în perioada 2004-2005. Atunci, Hagi a ales să își prezinte demisia și a mai trecut pe la Timișoara și Steaua.
În cursul zilei de ieri, conducătorii clubului și românul au ajuns la un numitor comun, astfel că astăzi se va semna și contractul, valabil pe un an și jumătate, cu toate că tehnicianul solicitase inițial o perioadă mai lungă cu un an. Hagi îi urmează în funcție lui Frank Rijkaard, căruia i-a fost reziliat contractul din cauza rezultatelor nesatisfăcătoare din ultima perioadă. Fostul selecționer al Turciei, Fatih Terim, a fost prima opțiune a „bașkanilor“, dar el a refuzat oferta primită, invocând motive personale.
Conform presei locale, Hagi va semna contractul astăzi, în jurul orei 15:30, chiar în cantonamentul echipei de la Florya.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















