Home Monden Lindsay Lohan este obligată să se interneze la dezintoxicare

Lindsay Lohan este obligată să se interneze la dezintoxicare

DISTRIBUIŢI

Actrița americană Lindsay Lohan a scăpat de pedeapsa cu închisoarea, după ce un judecător a decis ca actrița să se interneze într-o clinică de dezintoxicare până în luna ianuarie, informează Reuters.
Procurorii au cerut judecătorului ca Lohan să fie trimisă la închisoare pentru șase luni, după ce actrița a încălcat regulile de eliberare condiționată, după ce a fost arestată de două ori în 2007, pentru conducerea automobilului în stare de ebrietate și pentru posesie de cocaină, la un interval de două luni.
Dar, judecătorul de la Curtea Supremă din Beverly Hills a decis ca actrița să rămână internată într-o clinică de dezintoxicare până pe 3 ianuarie 2011. Lindsay s-a internat din proprie inițiativă, la sfârșitul lunii septembrie, într-o clinică de tratare a dependenței de medicamente și alte substanțe, pentru a cincea oară în ultimii trei ani.
În prezent, Lohan se tratează la Betty Ford Center din sudul Californiei.
„Ești dependentă. Sper că înțelegi asta. Cred că trebuie să îți schimbi stilul de viață“, i-a spus judecătorul lui Lohan.
Lindsay Lohan a fost eliberată din închisoarea Lyndwood din California, pe 24 septembrie, după ce a câștigat apelul prin care solicita justiției americane să o elibereze pe cauțiune. Lohan, care a fost condamnată la patru săptămâni de închisoare pentru încălcarea termenilor de eliberare condiționată, a fost eliberată ulterior, după ce a plătit cauțiunea. Inițial, un judecător american ordonase ca Lohan să stea după gratii până pe 22 octombrie când a avut loc o nouă audiere în cazul său, dar un alt judecător a revocat decizia și a stabilit o cauțiune de 300.000 de dolari pentru eliberarea actriței.
După ce a petrecut 13 zile într-o închisoare din Los Angeles, la sfârșitul lunii iulie și începutul lunii august, actrița s-a internat într-o clinică de dezintoxicare, unde trebuia să rămână timp de 90 de zile.
Justiția i-a permis în cele din urmă starletei americane să se întoarcă în reședința ei, la sfârșitul lunii august, în schimbul unui control medical și psihologic foarte strict, ce impune efectuarea a două teste săptămânale antialcool și antidrog.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.