Romånia a avut în luna august a cincea creștere a producției industriale din UE raportat la aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor prezentate ieri de Eurostat. Creșterea de 35,1% a indicatorului înregistrată în Romånia în august comparativ cu aceeași lună din 2009 este una dintre cele mai puternice din UE și depășește cu mult media de 22,6% calculată de Biroul de Statistică al Comisiei Europene pentru cele 22 de state membre care au raportat datele. Creșteri mai mari au fost consemnate în Danemarca (52,9%), Letonia (49,7%), Estonia (38,3%) și Lituania (35,4%). Producția industrială a crescut în august față de aceeași perioadă a anului trecut în toate țările care au anunțat evoluția indicatorului.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















