Home Actualitate Numărul cutremurelor din Galați și intensitatea acestora au scăzut constant în...

Numărul cutremurelor din Galați și intensitatea acestora au scăzut constant în ultimele zile

DISTRIBUIŢI

Prefectul de Galați, Emanoil Bocăneanu, a declarat că numărul și intensitatea cutremurelor produse în satul Izvoarele au scăzut constant în ultimele zile, precizând că "gradul de degradare a locuințelor nu este atât de mare încât să pericliteze siguranța oamenilor".
"Nicio clipă nu s-a pus în discuție aplicarea planului de evacuare a populației întrucât situația actuală din teren este departe de a impune acest lucru. Numărul cutremurelor și intensitatea acestora au scăzut constant în ultimele zile, iar gradul de degradare a locuințelor nu este atât de mare încât să pericliteze siguranța oamenilor", a spus prefectul Emanoil Bocăneanu, citat de corespondentul Mediafax.
El a mai afirmat că a dispus formarea unei comisii de evaluare a pagubelor produse de cutremurele care au avut loc în ultima perioadă în satul Izvoarele, al cărei scop este de a semnala apariția riscului de prăbușire a locuințelor din zona respectivă.
"Zona Izvoarele este monitorizată cu toată atenția de către autoritățile de la nivel local, județean și central, care se află într-o comunicare permanentă cu cei mai buni specialiști în seismologie și domenii conexe", a precizat prefectul.
Monitorizările specialiștilor de la Institutul Național pentru Fizica Pământului (INFP) continuă în localitatea gălățeană, unde au fost instalate mai multe aparate de monitorizare.
Reprezentanții INFP au cerut efectuarea unor prospecțiuni electrometrice care să indice distribuția straturilor în adâncime și au solicitat și realizarea unui foraj geotehnic pentru ca fenomenul să poată fi interpretat cât mai precis.
Din 23 septembrie, în zona comunelor Slobozia Conachi și Schela au avut loc peste 200 de cutremure, cel mai afectat fiind satul Izvoarele.
Potrivit Institutului Național pentru Fizica Pământului (INFP), peste 30 de cutremure au avut magnitudinea peste 2,5 grade pe scara Richter, iar cel mai puternic seism a avut 3,9 grade și s-a produs în 29 septembrie.
Ultimul cutremur de peste 2,5 grade în Galați s-a produs duminică, la ora 5.35 și a avut magnitudinea de 2,8 grade pe scara Richter.

Olga Dumitrescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.