– -Suntem in perioada de precampanie electorala-, a anuntat ieri premierul Adrian Nastase la o intalnire cu militantele din organizatia de femei a PSD
– Ceea ce anul trecut aparuse doar ca propunere se prezinta acum drept certitudine: alegerile parlamentare vor fi decalate fata de cele prezidentiale
– Ministrul administratiei, Octav Cozmanca, a prezentat ieri calendarul alegerilor, asa cum apare el in viziunea PSD: alegerile locale vor avea loc in iunie 2004, cele prezidentiale -probabil- in octombrie – noiembrie 2004, iar cele parlamentare in martie 2005
– O data cu discutarea in Camera si apoi in Senat a proiectului de revizuire a Constitutiei, se va redeschide si un subiect care ar putea rezolva pe viitor mult mai usor problema decalarii alegerilor: prelungirea mandatului prezidential la cinci ani
– In campaniile electorale, PSD va avea un aliat foarte puternic in Palatul Victoria, a anticipat Adrian Nastase
– Pentru alegerile prezidentiale, pesedistii vor avea -un candidat puternic- – a spus ieri Octav Cozmanca
– La propunerea lui Nastase, presedintele Ion Iliescu se va intalni in a doua jumatate a lunii cu partidele din opozitie pentru consultari in vederea modificarii Legii electorale
– Emil Boc: -Constitutional, propunerea e corecta-. Augustin Bolcas: -Este o forma usoara de manipulare-. Puiu Hasotti: -Nu este o propunere fericita-
-Suntem in perioada de precampanie electorala-, a anuntat ieri premierul Adrian Nastase la o intalnire cu militantele din organizatia de femei a PSD. Pentru social-democrati, perioada de precampanie este foarte aglomerata: trebuie sa stabileasca agenda alegerilor, sa modifice legile electorale, sa stabileasca un cod electoral si sa-si faca echipa care va organiza campania pesedista. Ceea ce anul trecut aparuse doar ca propunere se prezinta acum drept certitudine: alegerile parlamentare vor fi decalate fata de cele prezidentiale. Romanii ii vor mai vedea, astfel, la televizor pe actualii alesi PSD inca trei luni, pana in martie 2005.
Cozmanca, maestrul de ceremonii
Ministrul Administratiei, Octav Cozmanca, a prezentat ieri calendarul alegerilor, asa cum apare el in viziunea PSD. Astfel, alegerile locale vor avea loc in iunie 2004, cele prezidentiale -probabil- in octombrie – noiembrie 2004, iar cele parlamentare in martie 2005. -Ne incadram perfect in prevederile legale-, a dat asigurari Cozmanca. Actuala Constitutie permite intr-adevar decalarea parlamentarelor de prezidentiale. Parlamentul actual a fost investit la mijlocul lui decembrie 2000, iar mandatul sau expira in fix patru ani. Constitutia spune ca alegerile pentru Camera si Senat se desfasoara in cel mult trei luni de la expirarea mandatului. Pesedistii profita de acest articol din legea fundamentala pentru a-si prelungi sederea la putere. Octav Cozmanca spune ca nu dorinta de a mai sta cateva luni la guvernare a determinat PSD sa separe parlamentarele de prezidentiale, ci nevoia de -reforma politica-. Potrivit ministrului social-democrat, se va depasi astfel mecanismul electoral existent, in care candidatul la presedintie functioneaza ca o locomotiva pentru partidul pe care il reprezinta.
Mandatul presedintelui se indreapta spre cinci ani
O data cu discutarea in Camera si apoi in Senat a proiectului de revizuire a Constitutiei, se va redeschide si un subiect care ar putea rezolva pe viitor mult mai usor problema decalarii alegerilor. Prelungirea mandatului prezidential la cinci ani este, in opinia lui Octav Cozmanca, o solutie naturala pentru separarea definitiva a celor doua scrutinuri.
-Guvernul ne da munitia necesara in campania electorala-
In PSD se contureaza deja echipele care vor pregati campaniile electorale. Adrian Nastase a anticipat ieri ca partidul va avea in viitoarele batalii electorale un aliat foarte puternic in Palatul Victoria. -Guvernul ne da munitia necesara in campania electorala-, a spus premierul, estimand ca reusitele guvernarii vor aduce si voturi pentru PSD. S-ar putea ca guvernul sa faca mult mai mult pentru partid si sa-i -imprumute- unii ministri sau secretari de stat care sa se ocupe de campania electorala. -Nu este exclus ca un anume ministru sa se retraga din functie pentru a fi scos la incalzire pentru alegerile locale-, spunea luni, dupa Delegatia Permanenta a PSD, vicepresedintele Ioan Solcanu.
Pentru alegerile prezidentiale, pesedistii nu au inca un candidat. Adrian Nastase, presedintele PSD, nu pare prea incantat sa se pensioneze la Cotroceni. -Oricum, fiti convinsi ca vom avea un candidat puternic-, a spus ieri Octav Cozmanca.
Presedintele, cointeresat in strategiile PSD
Alegerile parlamentare se vor desfasura dupa reguli profund schimbate daca Legea electorala va fi schimbata in sensul introducerii votului uninominal la Senat si al reducerii numarului de parlamentari. Adrian Nastase i-a gadilat orgoliul lui Ion Iliescu, lasandu-l sa convinga partidele din opozitie de oportunitatea propunerilor PSD: -Am propus o consultare organizata de presedintele Ion Iliescu pentru ca dorim ca, in ceea ce priveste regulile electorale, acestea sa fie clarificate din timp-. In mod firesc, Iliescu s-a aratat magulit de propunere si a avansat ieri data consultarilor de la Cotroceni: -In a doua jumatate a lunii iunie vom face o intalnire ca sa ne punem de acord asupra principiilor de baza care sa guverneze aceste chestiuni-. Pana atunci, estimeaza ministrul Cozmanca, PSD isi va -actualiza- strategiile privind pregatirea alegerilor locale, parlamentare si prezidentiale.
Emil Boc: -Constitutional, propunerea e corecta-
Liderul grupului PD din Camera Deputatilor a declarat ieri ca pe 11 decembrie expira mandatul actualului parlament, iar luna martie reprezinta termenul-limita cand pot fi organizate alegeri parlamentare. -Constitutional, propunerea e corecta. Cat de corecta este aceasta din punct de vedere politic, ramane sa mai discutam- – a precizat Boc, adaugand ca vor decide in BPN ce vor face.
Augustin Bolcas: -Este o forma usoara de manipulare-
Liderul grupului PRM din Camera Deputatilor crede ca mecanismul electoral este intotdeauna de partea partidului de guvernamant. -Reprezinta o forma usoara de manipulare, care de data aceasta este de partea PSD-, a declarat deputatul peremist, adaugand ca are si PRM o propunere in acest sens.
Puiu Hasotti: -Nu este o propunere fericita-
Liderul grupului PNL din Camera Deputatilor a precizat ca nu exista nici un motiv de ordin politic sau administrativ pentru decalarea alegerilor prezidentiale si parlamentare. -Nu ar reprezenta decat o noutate si nimic mai mult. In schimb, aceasta noutate este costisitoare si va plictisi electoratul, determinandu-l sa reactioneze negativ-, a comentat Hasotti.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















