
Investiția de la stadionul Lia Manoliu va fi finalizată în mai 2011 cu resurse financiare ale municipalității, care a fost nevoită să renunțe la alte proiecte, în condițiile în care Guvernul nu și-a onorat obligațiile, a declarat, marți, primarul general Sorin Oprescu. Pånă la sfårșitul lunii decembrie va fi finalizată construcția și vor fi montate toate elementele de arhitectură la stadion, precum și cablurile pentru instalarea cupolei, în perioada de iarnă se va continua cu finisajele interioare, iar la sfårșitul acesteia vor fi montate gazonul și cupola. Potrivit proiectului de hotăråre care va fi supus dezbaterii consilierilor municipali, vineri, suplimentarea valorii investiției la stadion va fi de aproximativ 92 milioane de lei.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















