Home Bref Micul Paris

Micul Paris

DISTRIBUIŢI

A venit și ziua marii confruntări dintre putere și opoziție pentru care ambele tabere au recurs la măsuri și tertipuri suplimentare. Coaliția guvernamentală și-a legat echipajul de scaune ca nu cumva să se lase ademenit de cântecele de sirena lui Roaită din PSD iar dna Udrea, auzind că social-democrații au închiriat autocare pentru transportarea în Capitală a celor 80.000 de sindicaliști, a dat glas unui gând răzleț și blond: „să vedem dacă-i putem stopa legal“. Păi, nu se poate. E dreptul sindicatelor să protesteze și al PSD să le organizeze și chiar să le conducă: dl Ponta a anunțat că va fi în fruntea marșului muncitoresc, după modelul liderilor socialiști de la Paris. Iată că acum redevenim și noi „micul Paris“ – taman când capitala Franței a redevenit „Comuna din Paris“. În pregătirea asaltului, rezerviștii din armată au atacat Palatul Cotroceni cu lozinci degradate și degradante („ieși afară, javră ordinară“), au ars portretele președintelui și șepci militare – profund nemulțumiți că pierd pensiile speciale deși cele sub 3.000 de lei rămân neatinse. Probabil că protestatarii aveau dublu sau triplu – dacă la 30 de milioane consideră că mor de foame. Urâtă manifestare: rezerviștii au dat milităria jos din pod – dar au dat-o prea jos, cu ei cu tot. La civili declarațiile au fost ceva mai variate și chiar încrucișate. Supărat pe dl Antonescu fiindcă acesta n-a dat șanse foarte mari moțiunii de cenzură, dl Ponta l-a instruit puțin: „când te duci la o bătălie, te duci cu gândul de a câștiga“ deplângând soarta PNL: „e un partid puternic dar are un lider care nu știe și nu vrea să se implice în guvernare“. Care guvernare? Căci nici dl Ponta nu știe: abia miercuri seara, dacă moțiunea trece, PSD invită UDMR și grupul minorităților „să refacem coaliția de anul trecut“ pentru ca împreună cu PNL și PC „să stabilim premierul“. Îl trag la sorți sau cum? Ori primesc numele prin telefon? Problema cu coaliția Grivco de anul trecut este că are un singur „program“ de guvernare: suspendarea președintelui, conform calendarului stabilit de SOV și Felix. Nefiind nici el foarte sigur de victorie, dl Ponta s-ar mulțumi „și cu un alt guvern al actualei coaliții“ întrucât guvernul Boc  stă prost în sondaje. „Niciun guvern nu poate fi mai rău decât guvernul Boc“ a decretat dl Ponta subestimându-și partidul. Câtă modestie! De ce să nu poată? În fond toate guvernele au demonstrat că pot fi mai rele și decât predecesorii și decât succesorii.Tia Serbanescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.