
Consiliul Concurenței a sancționat Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din Romånia (CECCAR) cu o amendă de 4,05 milioane de lei (circa 950.000 de euro), respectiv 9,2% din veniturile CECCAR din 2009, pentru fixarea tarifelor practicate de către membrii săi.
În urma unei investigații declanșate de Consiliul Concurenței anul trecut, a reieșit că CECCAR a stabilit onorariile în profesia contabilă încă din 2001, a anunțat marți Autoritatea de Concurență, într-o conferință de presă.
Consiliul Concurenței precizează că a avertizat CECCAR încă din 2000 să nu adopte o asemenea măsură.
În 2004, Regulamentul de stabilire a tarifelor a fost actualizat, iar sumele au fost transformate în euro. Pentru a putea fi aplicate de toți membrii săi, în 2009, conducerea CECCAR a decis publicarea în Monitorul Oficial a Regulamentului.
„Aceasta este cea mai mare amendă procentuală dată de Consiliul Concurenței, 9,2% din veniturile CECCAR din 2009, și cea mai mare sancțiune aplicată unei asociații. Acest fapt se datorează gravității faptei, care este similară unui cartel, duratei ridicate – de 9 ani și circumstanțelor agravante, respectiv continuarea încălcării legii și după declanșarea investigației și ignorarea avertismentelor Consiliului Concurenței“, a declarat Bogdan Chirițoiu (foto), președintele instituției.
Mai mult decåt atåt, membrii CECCAR au fost verificați în privința aplicării regulamentului de stabilirea a onorariilor de către „auditori de calitate“, numiți în acest sens de conducerea organizației, susține Consiliul Concurenței.
Autoritatea a impus CECCAR să înceteze practica anticoncurențială și să abroge Regulamentul în termen de trei luni de la comunicarea oficială a deciziei. În cazul nerespectării deciziei Consiliului, CECCAR riscă o amendă cominatorie de pånă la 5% din veniturile zilnice medii din anul financiar anterior sancționării.
Potrivit estimărilor Consiliului Concurenței, în urma acestei practici anticoncurențiale, mediul de afaceri va beneficia de o economie de costuri anuale situate între 70 milioane de lei și 200 milioane de lei.
În replică, Biroul Permanent al Consiliului Superior al CECCAR susține, într-un comunicat, că măsura dispusă de Consiliul Concurenței este netemeinică deoarece se bazează pe supoziții și estimări și nu pe fapte și acte certe, precum și pe interpretarea eronată și abuzivă a unor reglementări în domeniu. În plus, nu au fost înțelese rolul, natura juridică și atribuțiile CECCAR prevăzute în reglementările interne, cele europene și în standardele internaționale aplicabile CECCAR.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















