Hackerii din China au reuşit să spargă reţeaua de computere a Pentagonului. Informaţia a fost confirmată de oficiali americani. Potrivit -Financial Times-, au avut de suferit inclusiv instalaţiile din birourile ministrului apărării. Voci competente ale Pentagonului susţin că deocamdată China nu a reuşit să intre în posesia unor date concrete. În schimb, incidentul, produs în luna iunie, a pus serios pe ganduri şi a determinat conducerea Pentagonului să evoce necesitatea unor noi măsuri de securizare a sistemului electronic al instituţiei. China respinge toate acuzaţiile. Responsabilii SUA afirmă însă că militarii chinezi testează periodic sistemele armatei americane, Pentagonul verificand la randul lui reţelele de computere ale Chinei. Dar, spun oficialii de la Washington, după atacul din iunie, au sporit temerile că, în momente critice, hackerii chinezi ar putea serios perturba buna funcţionare a sistemelor electronice din SUA.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















