Home În Lume Cecilia Sarkozy se explica

Cecilia Sarkozy se explica

DISTRIBUIŢI

La mai bine de o lună de la eliberarea, după opt ani de detenţie în Libia, a infirmierelor bulgare, Prima doamnă a Franţei, Cecilia Sarkozy, a decis să ridice un colţ din perdeaua groasă de fum care învăluie această afacere. Într-un interviu acordat presei, ea susţine, în primul rand, că -nu este cazul- să fie audiată de o comisie parlamentară în privinţa rolului jucat în negocierile cu autorităţile de la Tripoli, care au condus la punerea în libertate a celor cinci cadre medicale din Bulgaria şi a medicului palestinian, condamnaţi la moarte pentru infectarea cu virusul HIV a sute de copii. -Totuşi, doresc să fac puţină lumină în această poveste. Este, de altfel, motivul pentru care am acceptat să vorbesc-, a precizat soţia preşedintelui francezi. -Singurul subiect abordat cu liderii libieni a fost tragedia umană-, a spus ea. -Sunt şocată cum unele mijloace de informare în masă se folosesc de o asemenea dramă umană exploatand suferinţele acelor femei, a copiilor şi familiilor tuturor acestora-, a mărturisit Cecilia Sarkozy. Conform spuselor sale, Franţa a oferit Libiei exclusiv compensaţii *de ordin medical* pentru a obţine eliberarea infirmierelor. -La nivelul meu, nu s-a vorbit decat despre oferte de ordin medical. Am oferit spitalului din Benghazi cadre specializate care să-i instruiască pe colegii lor, am pus la dispoziţie echipamente împotriva SIDA şi ne-am angajat să eliberăm vize în regim de urgenţă pentru cazuri de forţă majoră-, a enumerat Prima doamnă a Franţei.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.