A nins din nou în Pasul Tihuța din județul Bistrița-Năsăud în noaptea de marți spre miercuri, drumarii avånd de-a face inclusiv cu o furtună de zăpadă între orele 2,00 și 5,00 dimineața, potrivit datelor comunicate de directorul Secției de drumuri naționale Bistrița, Alexandru Slăvita.
Lucrătorii de la drumuri naționale au acționat cu cinci utilaje și 60 de tone de material antiderapant pe DN 17, între kilometrii 90 și 116. Chiar dacă, timp de trei ore, s-au confruntat și cu o furtună de zăpadă, drumarii au reușit să evite blocajele în trafic, astfel că circulația se desfășoară în condiții bune la această oră.
Conform informațiilor furnizate de Sistemul de Gospodărire a Apelor Bistrița-Năsăud, stratul de zăpadă măsoară în zona Pasului Tihuța, principala cale de legătură dintre Transilvania și Moldova, trei centimetri, iar la Valea Străjii este de doi centimetri. A mai nins, de asemenea, în Munții Călimani, la stația Mita, unde s-a depus un strat de zăpadă de un centimetru.
Temperatura minimă înregistrată în dimineața zilei de miercuri, la ora 6,00, a fost de minus 1,5 grade Celsius, la Piatra Fåntånele, în Pasul Tihuța.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















