Home Social O elevă din Săcele a tăiat-o cu briceagul pe o colegă, într-o...

O elevă din Săcele a tăiat-o cu briceagul pe o colegă, într-o pauză de masă

DISTRIBUIŢI

O elevă de 18 ani de la liceul din Săcele, județul Brașov, a luat-o la bătaie, marți dimineață, pe o colegă de liceu, cu care s-a întâlnit în fața unei patiserii, în pauza de masă și după ce a lovit-o cu un par în cap, a tăiat-o cu un briceag la picior, transmite corespondentul Mediafax.
Comisarul-șef Liviu Naghi, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Brașov, a declarat, ieri, că cele două fete s-au întâlnit, marți, în jurul orei 11.00, în fața unei patiserii, la aproximativ 150 de metri depărtare de liceul la care învățau.
Elevele au început să se certe, iar M. Georgiana, în vârstă de 18 ani, a luat un băț de pe jos și a lovit-o în cap pe rivala ei de 16 ani, colegă la același liceu. Apoi, eleva a scos din buzunar un briceag cu lama de zece centimetri și a tăiat-o pe colega sa la picior.
„Pentru aplanarea acestui conflict a intervenit un angajat al societății de panificație, care a fost și el atins de agresoare, cu briceagul, în zona gambei priciorului drept, fiind rănit superficial, fără a fi internat în spital“, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov.
La locul incidentului au sosit o echipă de polițiști și o salvare care a preluat-o pe eleva de 16 ani, care a rămas internată, sub supraveghere, la Spitalul Județean Brașov.
M. Georgiana a fost reținută pentru 24 de ore în arestul IPJ și va fi prezentată instanței pentru port ilegal de armă albă în locurile publice, conform Legii 61/1991, și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Încadrarea juridică a agresiunii fizice va fi stabilită în funcție de starea de sănătate a victimei.
Între timp, la Colegiul Tehnic de Construcții-Montaj „Victor Jinga“ din Săcele a fost începută o anchetă, iar eleva agresivă va fi exmatriculată.
„Am început o anchetă la liceu. Incidentul s-a petrecut în afara spațiului școlar, într-o pauză. Printr-o convenție scrisă, elevii au voie să iasă din liceu și să-și cumpere diverse produse de la un chioșc. Vom analiza cazul, vom aștepta raportul poliției. În mod sigur, eleva de clasa a XIII-a va fi exmatriculată. Vom analiza și motivația, dacă școala se face sau nu vinovată, dacă existau proceduri, dacă au voie să părăsească incinta școlii“, a spus Dorel Agache, inspector școlar general.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.