
Un medic generalist din Roubaix, în nordul Franței, Christophe Lamarre, găzduiește într-o clădire care îi aparține aproximativ 50 de romi români evacuați de autorități dintr-o tabără în urmă cu trei săptămâni, relatează La Voix du Nord, în ediția electronică.
„Când tabăra a fost evacuată, nu am rezistat, am mers să îi văd, la ora prânzului, deoarece știam că unii sunt într-o stare de sănătate proastă“, povestește Christophe Lamarre, care a întâlnit una dintre aceste familii pe trotuar, unde intenționa să își petreacă noaptea, pe niște cartoane. „Mama avea o formă gravă de poliartrită și rămânând afară risca să se aleagă cu articulațiile blocate“, povestește el.
Medicul a telefonat peste tot, dar fără să găsească vreo soluție pentru găzduirea acestor persoane. Atunci și-a amintit de fostul său cabinet medical, unde a lucrat în perioada 2001-2007, în prezent un imobil dezafectat al cărui proprietar este, și a decis să găzduiască acolo această familie de șase persoane. Apoi a urmat o altă familie, care are un copil în vârstă de cinci ani tetraplegic, Pavel, ce urma să se întoarcă în stradă după două săptămâni la hotel plătite de prefectură.
„Le-am cerut să nu spună nimic, să rămână în clădire și să fie discreți“, povestește medicul.
Dar duminică, 29 septembrie, alertați de un zvon că „un medic din Roubaix le dă apartamente romilor“, aproape 200 de romi au venit din toată zona Lille. „Am văzut venind din Lille indivizi cu căruțuri, cu tot bagajul, televizor, saltele …“, s-a creat foarte rapid o revoltă în fața clădirii, vecinii furioși amenințând să arunce cu benzină pe acoperiș și să îi dea foc.
Poliția municipală a fost nevoită să intervină. „Eram depășit“, recunoaște în prezent Christophe Lamarre. Ajutat de Liga pentru Drepturile Omului din Roubaix și de asociația Areas, el a triat ocupanții. „În mare, i-am păstrat pe cei care erau deja în Roubaix, care aveau copiii la școală aici sau probleme de sănătate. Am păstrat femeile însărcinate, de asemenea“, povestește medicul. În prezent sunt aproximativ zece familii, respectiv 50 de persoane.
La intrarea în clădire, un prieten algerian, Yahia, joacă rolul de portar și paznic. El doarme acolo, în vechea sală de așteptare și încearcă să filtreze intrările în clădire. „Este dificil. Trebuie să fii un adevărat psiholog, să nu intri în confruntări. Dar este clar că noaptea vin să doarmă aici și alți romi“, precizează Yahia.
În interiorul clădirii, care are încălzire, electricitate, instalații sanitare și apă curentă, nu este un lux. În fiecare cameră locuiesc cel puțin două familii. Mobilierul este improvizat, „recuperat de la lucrurile aruncate“: saltele, plite electrice, frigidere, covoare. Cei mai norocoși au o canapea și cei mai cocheți au agățat de pereți tablouri învechite pe care locuitorii din Rpubaix le-au aruncat.
Într-una dintre „camerele“ de la parter, cei nouă membri ai familiei Cantargiu, veniți din Bacău, trăiesc în 15 metri pătrați, cu lenjeria pusă la uscat în mijlocul camerei. Cele trei fete ale familiei împart două saltele cu fratele lor mai mare. Pavel, un copil tetraplegic, doarme pe o banchetă din anii 1950, iar părinții dorm într-un pat mare cu fiul cel mic, care are nouă luni.
La etaj locuiește o altă familie, care trăiește din cerșit. „Nu ne vom întoarce în România. Aici, suntem bine tratați. Avem strictul necesar, putem să ne îngrijim fiul“, în vârstă de patru ani, care suferă de o malformație congenitală.
Acest imobil este însă o soluție temporară. „Vor rămâne până când se va găsi o soluție. Este clar că nu le voi cere să plece dacă nu au unde“, afirmă el. Între timp, medicul este cel care le plătește apa, căldura și curentul electric.
„Mi-am făcut doar datoria de medic. Eu am depus jurământul de a îngriji oamenii, de a nu-i abandona. Nu pot să îi părăsesc fără o soluție, este contractul meu cu pacienții mei“, explică el.
Mihaela Dobrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















