Home Actualitate Realitatea Media, acuzată de spălare de bani. Ponta i-a pârât la procurorul...

Realitatea Media, acuzată de spălare de bani. Ponta i-a pârât la procurorul general

DISTRIBUIŢI

Realitatea TV  este urmărită penal pentru spălare de bani, iar firma lui Cozmin Gușă care o administrează și societatea implicată în insolvența televiziunii au fost puse sub învinuire pentru falsuri, respectiv bancrută frauduloasă. Cozmin Gușă s-a prezentat ieri la DNA pentru a lua la cunoștință de acuzații, și a aruncat cu venin în premierul Victor Ponta și în patronul televiziunii concurente, deputatul PSD Sebastian Ghiță, pe care îi consideră actorii din spatele încercărilor de închidere a Realității. În același timp, Guvernul lui Ponta a sesizat Parchetul Curții de Casație cu un raport ce conține ”indicii ale implicării reprezentanților firmei în acte care pot întruni elemente constitutive de "fals în înscrisuri sub semnătură privată".
Persoana juridică Realitatea TV a fost pusă sub învinuire pentru  infracțiunea de spălare a banilor, ”având în vedere că există date și indicii temeinice că a fost finanțată cu bani proveniți din evaziune fiscală, transferul banilor fiind realizat sub forma unor contracte de împrumut” au precizat procurorii anticorupție într-un comunicat. Gușă a luat ieri la cunoștință de acuzații, în calitate de reprezentant al SC Strategies Research, societatea care în prezent administrează Realitatea, declarând jurnaliștilor că i-a deranjat ”pe cei doi parteneri de afaceri, Victor Ponta și Sebastian Ghiță”.“Unul este supărat pentru că este criticat tot timpul, și aici mă refer la iresponsabilul vesel Victor Ponta, iar celălalt, Ghiță, este deranjat de faptul că trebuie să returneze foarte mulți bani Realității TV, iar în același timp face foarte multe probleme postului de televiziune, în încercarea lui de a-l aduce în faliment“, a spus Gușă. Societatea lui Gușă, care a preluat Realitatea Tv de la milionarul Elan Schwartzenberg,

Televiziunea, preluată prin falsuri

SC Strategies Research In­vest­­ments SRL, este urmărită penal de către DNA, sub acuzațiile de fals în înscrisuri sub semnătură privată și participație improprie la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, ”având în vedere că există date și indicii temeinice potrivit cărora, în fa­voa­rea acestei societăți au fost falsificate documente, prin antedatare, pentru a modifica registrul acționarilor. Documentele astfel modificate au fost depuse la Ofi­ciul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București unde s-au formulat cereri de înregistrare a mențiunilor privind schimbarea acționariatului, în scopul prejudicierii creditorilor SC „Realitatea Media” SA” a precizat DNA. În urmă cu patru zile procurorii au început urmărirea penală și împotriva partenerului de afaceri alui  Gușă, Maricel Pă­cu­raru, dar și împotriva lui Fabian Schwartzenberg, fratele mi­lio­narului, a iubitei lui Elan, Monica Hoffman dar și a iubitei lui Păcu­raru, Ionescu Daniela Madi. În acest dosar au fost puse sub învi­nuire, până acum, 12 persoane.
Cozmin Gușă a mai spus ieri că nu crede că Maricel Păcuraru, care deține tot 50 la sută din acțiunile SC Strategies Research In­vest­ments SRL a comis vreo ilegalitate, și consideră că dosarul instrumentat de procurorii DNA are la bază ”un denunț calomnios”.
DNA a început urmărirea penală și împotriva lichidatorului judiciar al Realității, Rovigo SPRL, ”în sarcina căreia s-a reținut infracțiunea de bancrută frau­du­loasă, având în vedere că există date și indicii temeinice că societatea a fost folosită pentru înstră­inarea mărcilor Realitatea Media”.
Pe de altă parte, un raport al Corpului de Control al Primului Ministru a ajuns ieri pe masa procurorului general al PICCJ, Tiberiu Nițu, conținând acuzații de fals la adresa reprezentanților televiziunii. Corpul de Control al lui Ponta a făcut verificări la Ministerul Dezvoltării, Auto­ritatea Nați­onală pentru Turism, Regia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) și Compania Națională a Imprimeriilor „Co­resi“, ”în legătură cu încheierea, modificarea și încetarea raporturilor comerciale dintre aceste entități și SC Realitatea Media SA”.Controalele au fost inițiate din dispoziția prim-ministrului și au avut la bază informațiile pu­blice conform cărora „Statul datorează bani Realității Media“. În concluziile raportului se arată că în acest moment nicio instituție a statului nu are o obligație de plată față de Realitatea Media, care să fie stabilită în mod defi­nitiv și irevocabil prin hotărâri judecătorești.

Mihai Niculescu

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.