– La sfarsitul anului trecut, firma controlata de catre sotia ambasadorului Romaniei la Moscova, Aurel Constantin Ilie, si-a adjudecat mai multe contracte finantate din fondurile Ministerului Apelor si Protectiei Mediului
– Astfel, societatea Aquaproiect Bucuresti, unde firma Leontinei Ilie, sotia ambasadorului tarii noastre in capitala Rusiei, detine pachetul majoritar de actiuni, a obtinut de la Administratia Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii un contract in valoare de 211.032 euro pentru -achizitia de servicii pentru elaborare proiect privind obiectiv de investitii: reconstructie ecologica in complexul Rosu-Puiu din Delta Dunarii-
– Tot la sfarsitul anului trecut, acestei societati i s-a atribuit prin licitatie deschisa un contract de servicii in valoare de 187.307 euro pentru elaborarea documentatiilor la obiectivul de investitii -Apararea impotriva inundatiilor a municipiului Iasi-
– Pe acelasi principiu, catre finele anului 2002, Aquaproiect Bucuresti si-a mai adjudecat, prin licitatie publica deschisa, inca patru contracte pentru diverse lucrari ce se vor executa de catre A.N. Apele Romane – Directia Apelor Buzau, in valoare totala de 11.870.000.000 de lei, adica peste 300.000 de euro.
– Pentru ca afacerea sa mearga snur, unul dintre cei cinci membri ai Consiliului de Administratie de la Aquaproiect este chiar directorul de investitii de la MAPM, Daniel Stacescu, omul de incredere al fostului ministru Ilie. Mai mult, unul dintre cei trei cenzori ai societatii este chiar directoarea economica a Ministerului Apelor si Protectiei Mediului, Melania Manea
– Practic, pe de o parte, directorul Stacescu aproba bani care merg catre Aquaproiect, iar Melania Manea verifica daca afacerea este in regula. Astfel, ministrul Lificiu a directionat peste 700.000 de euro din fondurile publice in sereleul ambasadorului Romaniei de la Moscova
-Curentul- a prezentat recent una dintre cele mai profitabile inginerii tesute de catre mai-marii Ministerului Apelor si Protectiei Mediului, de pe urma careia prospera ambasadorul Romaniei la Moscova – Aurel Constantin Ilie. Aceasta afacere pastorita de catre ministrul apelor si protectiei mediului – Petre Lificiu, se deruleaza prin intermediul Administratiei Nationale Apele Romane si a societatii Aquaproiect Bucuresti. Astfel, ministerul condus de Lificiu pompeaza fonduri in firma sotiei ambasadorului Romaniei la Moscova – Aurel Constantin Ilie, care pana anul trecut a condus aceasta institutie.
Capusa care a prosperat din fondurile Apelor Romane
Aceasta afacere in trei a fost pusa in aplicare in primavara anului 2001 de catre ministrul apelor si protectiei mediului de atunci, Aurel Constantin Ilie, in prezent ambasador al Romaniei la Moscova. Astfel in aprilie 2001, directoarea de la Aquaproiect Bucuresti, Liliana Dragan, infiinteaza impreuna cu sotia directorului de la Apasco Maneciu, Alexandrina Stelian, firma Apa Proiect SRL, cu sediul pe Giuseppe Verdi, nr. 2. Unul dintre scopuri era si acela ca firma sa fie o unitate de management pentru Aquaproiect, care este cel mai mare institut in domeniul apelor din tara noastra. Ca atare, intre Aquaproiect si Apa Proiect s-a incheiat un contract de management in baza caruia SRL-ul celor doua doamne incaseaza un comision de 4% pentru toate studiile comandate si platite de MAPM prin intermediul CN Apele Romane SA. Insa, practic, Apa Proiect SRL Bucuresti este o capusa intre minister si Aquaproiect. Astfel, MAPM a dat bani la Apele Romane pentru studiile de proiectare comandate de companie la Aquaproiect, iar sereleul celor doua doamne cu sapte angajati a incasat un comision de 4%, ceea ce a insemnat un profit net de 2.527.404.000 de lei. Insa, in 2001, pachetul majoritar de actiuni de la Aquaproiect este detinut de omul de afaceri Ion Vranceanu, din Targu Ocna, iar conducerea era asigurata de catre Liliana Dragan. Potrivit unor surse de incredere din minister si de la Aquaproiect, directoarea Ioana Dragan ar fi ruda cu fostul ministru Aurel Constantin Ilie.
Obiectul principal de activitate al acestei societati il constituie executarea de proiecte in domeniul lucrarilor de regularizari cursuri de apa, baraje si comportarea lor in timp. In repetate randuri, -Curentul- a semnalat afacerile derulate in ultimii doi ani de catre mai-marii apelor care au descoperit ca pot jongla nestingheriti cu banii publici pentru a-si umfla conturile personale.
Dar, in primavara lui 2002, Aurel Constantin Ilie a plecat ambasador la Moscova, iar locul sau la sefia Mediului a fost luat de catre Petre Lificiu. Desi aflat in capitala Rusiei, fostul ministru a continuat sa dirijeze din umbra ministerul de unde a plecat, dar, in acelasi timp, a avut grija sa se implice si in afacerea inceputa de cele doua doamne prin sereleul Apa Proiect.
In toamna lui 2002, pachetul majoritar de actiuni detinut de omul de afaceri Ion Vranceanu a fost achizitionat de sereleul celor doua doamne. Astfel, la finele lui 2002, actionariatul de la Aquaproiect SA Bucuresti avea urmatoarea structura: 67,92% din actiuni erau detinute de Apa Proiect, 6,43% de catre Petre Dumitrescu, APAPS – 0,0008% (o singura actiune), 4,86% – SC Vradicor Financiar Group SA si alti actionari – 20,78%. Ulterior, in ianuarie 2003, pachetul de actiuni detinut de Petre Dumitrescu este achizitionat de catre Apaproiect SRL, care astfel ajunge sa detina 74,4% din actiuni.
Contracte banoase adjudecate de cine are… relatii la Moscova
Dar la inceputul acestui an se produce lovitura de teatru, cand Apa Proiect isi muta sediul chiar la Aquaproiect si totodata isi schimba structura actionariatului. Astfel, 70% din actiunile de la Apa Proiect, insemnand 4.200.000 de lei, au fost preluate de catre sotia fostului ministru al mediului, Ilie Leontina, iar restul de 30% au revenit Lilianei Dragan. In aceasta conjunctura, ministrul Lificiu achita sereleului dirijat de sotia ambasadorului Romaniei la Moscova contravaloarea lucrarilor comandate de Apele Romane, al carei director, Costica Sofronie, a fost pus pe functie chiar de Aurel Constantin Ilie.
Astfel la sfarsitul anului trecut, SC Aquaproiect SA a obtinut de la Administratia Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii un contract in valoare de 211.032 de euro pentru -achizitia de servicii pentru elaborare proiect privind obiectiv de investitii: reconstructie ecologica in complexul Rosu-Puiu din Delta Dunarii-. Atribuirea acestuia a avut loc in urma unei licitatii publice deschise, unde dintre cele doua oferte a fost aleasa -cea mai avantajoasa din punct de vedere tehnico-economic-.
Tot la sfarsitul anului trecut, societatii Aquaproiect i s-a atribuit prin licitatie deschisa un contract de servicii in valoare de 187.307 euro pentru elaborarea documentatiilor la obiectivul de investitii -Apararea impotriva inundatiilor a municipiului Iasi-.
Pe acelasi principiu, catre finele anului 2002, Aquaproiect Bucuresti si-a adjudecat prin licitatie publica deschisa patru contracte pentru diverse lucrari care se vor executa de catre AN Apele Romane – Directia Apelor Buzau, in valoare totala de 11.870.000.000 de lei, adica peste 300.000 de euro.
Pentru ca afacerea sa mearga ca pe roate, unul dintre cei cei cinci membri ai Consiliului de Administratie de la Aquaproiect este chiar directorul de investitii de la MAPM, Daniel Stacescu, omul de incredere al fostului ministru Ilie. Mai mult, unul dintre cei trei cenzori ai societatii este chiar directorul economic al Ministerului Apelor si Protectiei Mediului, Melania Manea. Practic, pe de o parte, directorul Stacescu aproba bani care merg catre Aquaproiect, iar Melania Manea verifica daca afacerea este in regula. Astfel, ministrul Lificiu a directionat peste 700.000 de euro din fondurile publice in sereleul ambasadorului Romaniei la Moscova.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















