Home Monden Dolly Parton a fost implicată într-un accident rutier

Dolly Parton a fost implicată într-un accident rutier

DISTRIBUIŢI

Cântăreața de muzică country Dolly Parton a fost implicată, la începutul acestei săptămâni, într-un accident de mașină și a fost transportată cu o ambulanță la spitalul de urgență Vanderbilt din orașul american Nashville. Dolly Parton se afla pe locul pasagerului, în mașina Nissan Xterra a prietenei sale Judy Ogle, când vehiculul a fost lovit de un automobil Mitsubishi Diamante, informează femalefirst.co.uk. Șoferul a fost pus sub acuzare pentru că nu a cedat trecerea la o intersecție. Pasagerii din ambele autovehicule au suferit răni minore și au avut nevoie de îngrijiri medicale. La câteva ore după accident, Dolly Parton, în vârstă de 67 de ani, le-a scris fanilor pe contul său de Twitter că este bine, dar că stă în casă deoarece „se simte puțin obosită și suferindă”. Dolly Parton este cea mai premiată cântăreață de muzică country din toate timpurile, fiind, printre altele, nominalizată de 45 de ori la Grammy și câștigând opt astfel de trofee.

Andreea Sîmbotin

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.